PENTRU MARAMUREȘENI – Schimbări anunțate de maghiari la PTF Csengersima pentru automarfare

57

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației că în perioada 13 iulie – 24 august a.c., în PTF Csengersima (corespondentul PTF Petea de pe teritoriul maghiar) are loc revizia tehnică totală a cântarelor care deservesc cântărirea greutății pe arterele destinate traficului de automarfare.

Potrivit informării transmise de către autoritățile maghiare, pentru stația de cântărire pe sensul de ieșire de pe teritoriul Ungariei este bifată perioada 13 iulie – 08 august, respectiv stația de cântărire de pe sensul de intrare în Ungaria – în perioada 21 iulie – 16 august.

„În perioada efectuării reviziei, activitatea de cântărire a automarfarelor se suspendă, dat fiind că nu poate fi desfășurat traficul normal al automarfarelor pe artera destinată acestora. Traficul de automarfare atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din Ungaria se va desfășura exclusiv pe artera de rezervă situată lângă artera de cântărire pe perioada lucrărilor de revizie. 

Pentru evitarea aglomerației și a creșterii timpilor de așteptare, participanților la traficul transfrontalier de automarfare li se recomandă și folosirea altor puncte de trecere a frontierei deschis traficului de automarfare la frontiera româno-ungară. Pe perioada acestor lucrări de revizie, traficul autoturismelor prin PTF Csengersima – Petea se va desfășura în mod obișnuit atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe sensul de intrare”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

FOTO newsbucovina.ro

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here