PENTRU CEVA MAI BUN – Pacienții puși la plată, chiar dacă au rețete compensate 100%

288

Maramureșenii care vin în farmacii cu diverse rețete compensate, ajung totuși să scoată bani din buzunar, inclusiv pentru rețete compensate 100%, ca de exemplu în cazul copiilor. “De fiecare dată când iau tratamentul pentru fetița mea, inclusiv când este vorba de o simplă răceală, trebuie să plătesc ceva. Nu e vorba de sume mari, dar am observat că nu sunt chiar așa de “gratuite” medicamentele. Au fost situații în care eu am cerut medicamentul care nu era compensat, pentru că era mai bine tolerat de copil, dar au fost situații în care nu am făcut asta și tot am plătit.

Eu cred că ține în primul rând de adaosul farmaciei și apoi și de produsele pe care le alegi, pentru că sunt producători diferiți. De obicei, pentru copii iau clar medicamentul cel mai eficient, de obicei medicamentul original, chiar dacă e mult mai scump. Dar caut farmaciile unde adaosul lor nu e așa de mare. După un timp ajungi să le cam cunoști. Mai ales că au fost situații în care m-am simțit fraierită de farmacii, pentru că am plătit o diferență considerabilă pentru același medicament”, a declarat Diana Pop, o mămică din Baia Mare.

Pacienții aleg cât plătesc pe sănătatea lor

Colegiul Farmaciștilor Maramureș susține că există o diferență între prețul de referință al unui medicament și prețul de la raft, iar acea diferență o suprotă bolnavul. Contează și producătorul medicamentelor, pentru că niciodată cele originale nu vor fi la fel de ieftine ca cele generice. Iar statul ia ca preț de referință pentru o anumită substanță activă, medicamentul cel mai ieftin de pe piață. Dacă bolnavul vrea alt medicament, mai scump, trebuie să plătească.

“Rețetele compensate nu costă diferit la diferite farmacii. Medicamentele compensate au un preț de referință universal valabil. Dar, fiecare medicament original are o grămadă de generice. Diefrența dintre prețul de referință și prețul cu amănuntul al medicamentului o plătește bolnavul. Este normal să existe diferențe de preț între un medicament original și unul generic. Este foarte important acest aspect. Medicamentele se compensează foarte bine acum, prețul la medicamente a scăzut de nenumărate ori.

Sunt foarte mulți bolnavi care au de exemplu medicație de tensiune, care dau pe tratament 30-50 lei pe trei luni. Asta nu e așa de mult. Poate mai mult i-ar ajuta pe bătrâni să le scadă factura de gaz și de curent și să-și găsească medicamentele necesare în farmacii. Cele generice sunt și ele făcute de diferiți producători, iar farmacistul îl lasă pe pacient să aleagă ce vrea să cumpere.

Pentru un medicament cu o substanță activă sunt cinci feluri de medicamente. Pentru un antidiabetic oral, de exemplu, tratamentul pentru o lună de zile costă 11 lei, iar medicametul este compensat în totalitate. Cu acești bani, respectiv 3 euro, nu cumperi în nicio țară europeană acest medicament”, a declarat Simina Timiș, președintele Colegiului Farmaciștilor Maramureș.

Din păcate, nu trebuie să ne bucure extrem de mult faptul că dăm mai puțini bani pe medicamente. Pilulele ieftine, respectiv genericele, nu sunt întotdeauna și mai bune față de cele originale. Faptul că prețurile de achiziție tot scad îi determină pe producători să nu mai intre pe piața din România, pentru că nu mai este rentabil și așa ajungem să ne pară rău că nu mai găsim în farmacii medicamentul mai scump, dar și mai bun. “Am rămas cu multe generice și foarte puține originale. Medicamentul e mai ieftin dar nu și mai eficient. Poate că bolnavul care ia acel medicament mai ieftin are reacții adverse, ajunge la UPU și e din nou internat. Costă mai mult să ții bolnavul în spital și ar fi fost mai bine să-și fi luat medicamentul original. Un pacient care se simte bine este și productiv, te poți folosi de el, ca țară”, a concluzionat Simina Timiș.

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here