PE DRUMURI – Şi fetele se aleg cu dosare penale … câteodată

62

Două șoferițe din Maramureș s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistate la volan, deși nu aveau acest drept. O tânără din Ieud de 27 de ani a fost oprită de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Bogdan Vodă, mașina fetei fiind oprită pentru control. În urma verificărilor s-a constatat faptul că aceasta nu deţine permis de conducere de nicio categorie de vehicule.

Tot de Dragobete, poliţiştii din Şomcuta Mare, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe D.J. 108E, pe raza localitaţii Mireşu Mare, au oprit pentru control un autoturism la volanul cărui se afla o altă tânără. În urma solicitării documentelor personale şi ale autoturismului, poliţiştii au constatat că acesta, este din Remeţi pe Someş, are 24 de ani şi nu are drept de a conduce, permisul său de conducere fiind suspendat.

În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here