PAROLA: 12345678 – Prima producție a trupei de liceeni “Absent” de la CN “V. Lucaciu” Baia Mare

418

Teatrul Municipal Baia Mare va găzdui miercuri, 19 septembrie, de la ora 18, piesa “PAROLA: 12345678”. Spectacolul este prima producție a trupei de liceeni “Absent”, de la Colegiul Național “Vasile Lucaciu” din Baia Mare.

“Opt numere și opt povești despre dorințele unor adolescenți diferiți, ce nu se cunosc în viața reală, sunt spuse într-o sală de sport abandonată. După o noapte de trăiri intense, amuzante, triste, fericite, dramatice și pline de suspans, adolescenții se întreabă dacă se vor mai întâlni și anul viitor de Ziua Internațională a Dorințelor”, este prezentarea piesei făcută de membrii trupei “Absent”.

Din distribuția piesei “PAROLA: 12345678”, care este o creație colectivă a membrilor trupei, fac parte elevii: Iulia Man, Alexandra Bob, Leea Maroșan, Ovidiu Ciule, Sabina Rusu, Mihai Todoruț și Pamela Iobaji. Coordonatorul trupei este actorul Raul Hotcaș de la Teatrul Municipal Baia Mare.

Intrarea spectatorilor, la piesa care va fi jucată în Sala Studio, este liberă. Cei prezenți pot face, însă, donații pentru a susține finaciar activitatea trupei “Absent”.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here