ORIGINALITATE – Scene de groază în bisericile maramureşene!

1164

Chiar şi fără a fi un turist religios, e imposibil să nu observi, bătând satele maramureşene, scenele superbe de groază, pictate de pictorii naivi ai secolelor trecute, în bisericile de lemn maramureşene. Şi nu numai! Am regăsit asemenea scene pictate în biserici noi, de zid, în Borşa şi în alte părţi ale Maramureşului! O dovedeşte fotoreportajul de faţă, cu picturi făcute în general în pronaos, în tinda vechilor biserici. Scene memorabile de acest gen se găsesc în bisericile din Poienile Izei, Deseşti, Bogdan Vodă, Orţâţa, Bicaz, etc.

# De ce picturi de groază?

Ce explicaţie ar putea avea alegerea unor asemenea scene, în biserici? Urmărim surse oficiale şi neoficiale, cu acelaşi interes. „Pronaosul este un spaţiu liturgic destinat pocăinţei. În vechime, în acest loc stăteau la slujbă diferite categorii de oameni, după starea pe care o avea fiecare: catehumenii, care se pregăteau să primească Sfântul Botez; penitenţii, care se pocăiau pentru anumite păcate grave; cei care erau posedaţi de duhuri necurate, asupra cărora se citeau exorcismele”, scrie crestinortodox.ro. „Iconografia ortodoxă bizantină a produs lucrări în care sunt exprimate toate temele eschatologice prezente în Sfânta Scriptură şi în tradiţia Bisericii. Dintre acestea, cele mai importante teme sunt Judecata de Apoi, Scara lui Ioan Climax, Apocalipsa, Moartea dreptului şi moartea păcătosului, Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Astfel de imagini eschatologice ce fac referire la iad sau la diavol, ne sunt cunoscute atat din programul iconografic al multor biserici, cât şi din icoanele pe lemn sau pe sticlă.(…) Balanţa sufletului, care face parte din compoziţia iconografică referitoare la Judecata de Apoi, este sugestivă în acest sens. Sufletul stă sub balanţă, iar îngerii şi diavolii şi-l dispută cu fervoare. Diavolii au în această scenă manifestări exuberante: strecoară pietre pe talerul balanţei, se agaţă cu propria lor greutate de braţul acesteia sau o trag cu cârlige pentru a câştiga sufletul judecat, iar alteori îl împing pe păcătos înspre râul de foc. La biserica din Deseşti, Maramureş, scena Iadului cunoaşte o amplă dezvoltare, întinzându-se pe trei pereţi. Râul de foc iese de sub picioarele lui Iisus şi se varsă în gura monstrului Leviathan. Pictorul a inclus printre păcătoşi «vărsătorii de sânge», «preacurvari», «călugăriţele curve», «spânul» (comitele), «judele», care sunt aşezaţi în roabe împinse de diavoli. În râul de foc, în chinuri, sunt pictaţi «furii» şi «giudecătorii nedrepţi». Într-o parte a Iadului se află doi diavoli care torturează o fată aşezată pe un pat, iar inscriptia explică semnificaţia scenei: «Fata care doarme dumineca». Lumea Iadului maramureşean include însă anumite reprezentări care nu sunt descrise de cărţile de iconografie. La Deseşti, în partea superioară a Iadului, sunt pictate, stând pe scaune, Lenea, Moartea, Ciuma şi Foamea. Ulterior, zugravul Radu Munteanu a inclus aceste personaje, în anul 1785, în cadrul compoziţiei Judecăţii de Apoi din Rogoz, Ţara Lăpuşului. Totodata primele trei personificări amintite se întâlnesc şi în bisericile din zona Codrului, la Corund şi Orţâţa. Pictorul a redat alţi păcătoşi chinuiţi de diavoli: «mincinosului» i se scoate limba, iar cel care şi-a ucis părinţii este lovit de diavol cu o secure. Alt registru conţine Gheena cea împuţită, Tartarul, Scrâşnirea dinţilor şi Viermi neadormiţi. Se mai află imaginea lui Moise care conduce cetele de neamuri spre tronul de judecată al lui Iisus. Popoarele sunt identificabile prin inscripţii: «jidovi», «turci», «nemţi», «tătari», «franci», scrie Radu Alexandru, pe siteul crestinortodox.ro.  Există şi alte explicaţii, mai pământene. „Atunci, oamenii erau foarte uşor de influenţat. Imaginaţi-vă, în anul 1500, ce surse de informare aveau. Nimic. Ce vedeam la biserică, ce zicea popa erau sursele de informare ale sătenilor. Şi bârfele de la cârciumă. Cu acele picturi din pronaos, pictorii vremii voiau să-i şocheze, să-i sperie pe oameni. Să le arate Iadul cât mai înfiorător. Au reuşit, nu? Biserica, religia şi credinţa, la sate, sunt la fel de puternice azi ca întotdeauna, în ciuda trendului din zona urbană, unde tineretul şi intelectualii nu se lasă duşi la biserică sau măcar îşi pun întrebări”, ne spune un absolvent de Religie, doctorand, însă fără parohie, drept pentru care îşi rezervă dreptul la anonimatul opiniei sale.

# Picturi de nepreţuit

De fapt, picturile amintite ar trebui văzute la faţa locului. Chiar şi acolo unde, din cauza vremii, abia ghiceşti scenele. Chiar şi acolo unde restauratori fără mult profesionalism au repictat şi alterat scenele. Chiar şi acolo unde indolenţa a dus la distrugerea picturilor sau istoria (vezi cazul Deseşti) a făcut ca exact aceste porţiuni controversate să fie văruite ca să nu fie văzute de mai marii vremii. Cu sau fără şansa şi dreptul de a le fotografia, scenele „de groază” din pronaos spun mai multe despre mentalul poporului moroşan din secolele trecute mai multe decât ne spun cărţile de istorie care, fie vorba între noi, au mari lacune în ce priveşte perioada de Ev Mediu şi tot ce-a urmat în Transilvania în perioada maghiară sau imperială. Acolo, în strâmtele bisericuţe, se află adevărate lecţii de istorie şi de psihologie a vremii. Trebuie doar să deschizi ochii, să cercetezi mai mult şi să crezi mai puţin!

Alexandru RUJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here