ORA PĂMÂNTULUI – Curtea Școlii Gimnaziale “G. Coșbuc” Baia Mare a răsunat de cântecele interpretate de elevi și părinți (VIDEO)

624

Sâmbătă, 30 martie, de la ora 20.30, corurile CantusMundi din întreaga țară au cântat împreună pentru „Ora Pământului”. Evenimentul a fost marcat și în Baia Mare la Școala Gimnazială “George Coșbuc”, unde peste 150 de copii și părinți au cântat împreună timp de o oră.

Concertul desfășurat în curtea școlii a reunit șase coruri de copii: “Isteții veseli” (cls. I A, înv. Gabriela Cîmpian), “Razele de soare” (cls. I C, înv. Ileana Avram), “Delfinașii” (cls. a II-a B, înv. Camelia Minghiras), “Albinuțele vesele” (cls. a III-a A, înv. Florina Bretan), “Bucuria” (cls. a IV-a C, înv. Adriana Cînța) – Șc. Gimn. “G. Coșbuc” și “Albinuțele zglobii” (cls. a IV-a B, înv. Anca Kato) – Șc. Gimn. “N. Iorga”.

Copiii au fost acompaniați de prof. Remus Dan (Șc. “N. Iorga”) și Adam Jenei, elevul de la aceeași școală care a impresionat juriul ediției din acest an a concursului “Românii au talent” de la Pro TV, interpretând la chitară o melodie compusă de Jimi Hendrix.

“Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007. Scopul acestui demers este de a sensibiliza utilizatorii de energie electrică în fața problemei dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea acestui tip de energie. “Ora Pământului” constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât și de instituții. În prezent, comunitatea de susţinători ai acestui demers a atins peste 2 miliarde de oameni, în peste 7.000 de oraşe, din peste 180 de ţări.

Marius CÎMPIAN

"Cantus Mundi, Cantus Mundi/Doar muzica ne poate uni/Cantus Mundi, Cantus Mundi/Prin cântec împreună vom fi. "

Publicată de Scoala George Cosbuc – Baia Mare pe Sâmbătă, 30 martie 2019

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here