OPERAȚIUNEA “SPEED MARATHON” – Peste 250 autovehicule, trase pe dreapta, în Maramureș

357

Poliţiştii maramureşeni sunt, săptămâna aceasta, prezenţi pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun prin încălcarea regulilor de circulaţie, în special a regimului legal de viteză, în cadrul acţiunii TISPOL – SPEED.

Pe drumurile publice din zona de competenţă a Poliţiilor orăşeneşti Seini, Târgu Lăpuş, Dragomireşti şi Secţiilor Rurale 2 Bogdan Vodă şi 6 Sarasău, au fost verificate, într-o singură zi, 125 de autovehicule aflate în trafic şi au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 lei.

În plus, miercuri, 3 aprilie, s-a derulat acțiunea „Speed Marathon”, astfel că poliţia rutieră şi de ordine publică, având în dotare echipamente de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, a fost prezentă între orele 00.00 – 24.00 pe drumurile publice din judeţ pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a regimului legal de viteză.

“Poliţiştii au oprit pentru control 253 de autovehicule şi doar în trei cazuri s-a impus aplicarea măsurii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru depăşirea vitezei cu peste 50km/h faţă de limita legală”, a explicat Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş.

# O săptămână de controale
Acțiunile, coordonate de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara în perioada 1 – 7 aprilie, fiind înscrisă în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2019.

“Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Polițiștii vor folosi toate aparatele radar disponibile”, a explicat Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Trebuie spus că toate structurile de poliţie rutieră şi ordine publică (care au în dotare echipamente de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor) execută activităţi specifice pe drumurile publice din raza de competenţă în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

# O treime din permisele reţinute sunt din cauza vitezei
Oamenii legii sfătuiesc mereu şoferii să nu apese prea mult pedala de acceleraţie, întrucât pot pune în pericol viaţa lor şi a celor din jur.

Acţiunile desfăşurate în 2018 de poliţiştii maramureşeni au vizat asigurarea unui climat de disciplină şi siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţ, fiind constatate peste o mie de fapte penale şi fiind aplicate aproape 38.000 de sancţiuni contravenţionale (la OUG 195/2002 şi la alte acte normative).

“Au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice peste 3.500 de permise de conducere, din care 1070 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h. De asemenea, au fost retrase 773 de certificate de înmatriculare”, au explicat poliţiştii maramureşeni.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here