OMUL MONUMENT – Badea Cârtiță, rapsod și multiinstrumentist octogenar

676

Deja poti numara pe degete marii artisti ai Maramuresului. Se duc incet, sale cante zeilor. Unul dintre cei care au adus in atentie horea cu noduri este badea Gherasim Cartita din satul Ungureni, dealtfel multiinstrumentist si odinioara propriul fauritor al instrumentelor de suflat. L-am gasit acasa, pe o ploaie ce prevestea inundatii, cu vai umflate, singur cuc. Ne-a indrumat fiul sau, ce s-ar vrea continuator al talentului tatalui. Ramane de discutat…

Povestea lui Gherasim Cartita incepe intre cele doua razboaie mondiale. Pana in prezent. O radiografie a societatii si o lectie de istorie vazute din prisma unui om simplu, izolat in satul lui oarecum, dar care a trìt fiecare moment al istoriei contemporane! „Viata mea, din copilarie, o fo’ foarte grea. O fo’ pa timpurile lui Horty Miklos. Noi, tat Ardealul, am fo’ sub paza ungurilor. Scoala am facut-o p’acele timpuri, si ungureste si romaneste. Drumurile erau atata de rele… satu’nostru era primitiv. Ne ziceau grelusi, primitivi. Eram mai izolati aici. O sosit timpul de suntem… ca la oras! Am fo’ copil sarac si am fo’ dat si sluga, ca eram sapte copii. {i bucate nu se faceau, ca erau timpurile plouacioase, ca acuma. Sapau oamenii cu sumanele pa ei, de ai arat prea devreme o fo’ bai, prea tarziu iar degeaba, s-o facut da’ nu s-o copt. Da’ ce trece ii trecut, nu te mai gandesti numa’ la ce-i bine!

Io nu poci da ura pa comunisti, di ce o venit. La fiecare clasa o venit un profesor. Si nu ne-o mai batut cu nuiaua sau cu liniarul pasta degete. Ne-o invatat carte cum o trebuit. N-o stiut oamenii nici a-si scrie numele. Sa facea scoala si cu batranii. Mie mi-o placut. Io am fo’ si pa santierele de atunci! Am fo’ la Salva – Viseu! Ca voluntar! Si-am fo’ la Bicaz, la hidrocentrala. De acolo mai am si carnetul de brigadier voluntar. Si am vazut si o parte si cealalta. Burghezia de pa vremea ungurilor si un pic dupa comunism. S-o dat multa despagubire de razboi. Ca degeaba, nu noi am fo’ de vina, cane-o manat ungurii si nemtii sa merem cu pusca cata rusi! Am dat despagubire 20 de ani! N-am apucat io sa marg in razboi, numa’ tata. Am fo’ in armata la Galati, vedeam cum se duceau bucatele la rusi, veneau cu nisip si cu scandura. Apoi am scapat si o intrat Ceausescu la putere. Io inca il poci lauda! Pa vremea lui, o avut oamenii unde lucra in tara lor! De cand o venit astia, o dat drumu’la granite. Si s-o dus! Io stiam din Biblie lucrurile aiestea…”, spune octogenarul.

Nu e incantat ca satul lui e plecat masiv la munca in Occident, desi observa ca infatisarea satului si a comunei sunt total schimbate. Ca la oras, zice. Da’ oare di ce nu s-o putut face aici? I-o facut someri si le-o dat bani… spune, cu obida. De prezent spune cae intr-un fel bun, in altul nu. Un profesor cu radacini in sat zicea ca satul lui deja seamana cu Sinaia veche, acum e aproape oras… Dar sa nu se laude Statul ca ce-i facut, ii cu bani din tara, ca-i facut cu banii oamenilor, constata el.

# Rapsodul

L-am provocat sa ilustreze muzical fiecare perioada ce-a trait-o. Ne-a vorbit de doine, de jale, de voie buna. Dar n-a cantat, inca. Am fi vrut mult sa vedem cum ar fi ilustrat muzical perioada santierelor, a proletarilor, daca ne-ar fi cantat din fluier sau vioara un mars patriotic. Sau chiar din gura, cu noduri!!! „N-am cunoscut io note, dupa ureche. La varsta de 15 ani am inceput sa cant. Da’ inainte io le cantam la copii. Nu era joc la copii atunci, da’ io le cantam, sa joace. Pana o vazut ca pot canta la Jocul satului si la nunti. Prima data am cantat la fluier. Apoi la vioara. Apoi am vazut tilinca cu gauri. Mi-am facut si io. Unele le-am invatat batran, dupa 50 de ani. Apoi am vazut taragot. Am zis sa fac si io. Am facut taragotul, da’ nu cu claviaturi. L-am schitat cu ochii, l-am desenat pa hartie si am facut! |nafara de vioara, tate le-am facut singur! Am cantat la Sibiu, Bucuresti, Suceava, Satu Mare, Sighet, pa unde m-o purtat Casa de Cultura. Un prieten o zis samaduc la concurs la Casa de Cultura. |n primul an mentiune, apoi premiul 3, panaam ajuns la premiul 1 special! Am cantat si horea cu noduri. Mama mamii mele, bunica sau strabunica o fo’din Maramures, ea o adus horea moroseneasca. Mama o cantat-o foarte frumos, altfel. Am invatat-o si io. Am luat un casetofon, m-am inregistrat si am fo’surprins. Am facut apoi horea cu noduri, nu-i usor, ca faci nodurile in gat. (n.r.- se pune si ne canta o hore, ba ne si arata cum suna doua dintre fluierele pregatite). N-as schimba nimic din viata, de ar fi sa fie. Ba m-as duce inainte. Ca de m-as duce inapoi, as lua-o gresit. Am cantat si fals, panaam invatat. Un tigan batran m-o invatat. Sase ani am cantat cu el. La gordona trii ani, apoi p-o struna. Pacand o vazut capot tine dupael, m-o tinut aproape. Ai, ma Gherasime, ca murgu’ iesta l-am invatat si in veci nu-mi da un pahar de horinca! Io i-am dat… O si zas: Ma, tu ai venit si ai invatat cu furatu’, da’ nu-mi pare rau, imi pare bine. Si-mi dai si cate un pahar de horinca… Da’tu ai o hibamare. Mi-o luat mana de pa strune si mi-o sarutat-o. Tu nu stii conduce arcu’ dupa strune… Tu faci muzica din degete! M-am gandit io cum e asta. Am luat casetofonul, am auzit si se cunostea. Si am invatat. Am avut si televizor si am mai invatat, numa’ amu’ mi s-o stricat.” spune rapsodul Gherasim Cartita. Dupa care povestea aluneca spre fiul ratacitor, cel care ne-a condus, printre ape si ierburi, la casa lui. A avut accident. A facut si inchisoare. A fost si prin spitale… alta poveste, una trista!

# Din tata-n fiu

Io am fo’ batran si am avut mai multe femei. Si am luat-o pa ma-sa. El o putut fi pa langa tata-so cum o fo’ Petreusii…”spune octogenarul. Apoi vorbeste tanarul. „Io am multe cuvinte de zis fata de poporu’ nost. Am fo’ dus pan puscarie, apoi in spitale pala Sighet, apoi pa Stei. Acolo am invatat limbile strìne mai bine. Germana, ungureasca, italiana, olandeza. Stiu canta si hori din grumaz. Io sper sa ne ajute Dumnezeu sa se mai schimbe tara asta cumva. Io-s baiat bun si muncitor, duc cu sacu’ lemne acasa, mi-o dat Dumnezo putere. Da’altii fura si fura bancile si fura banii pacare noi ii muncim. Io-s cuminte, sa nu fur, sa nu mai beau, sa ascult de tata. Ca daca nu ascult de tata, mie nu mi-i bine! |n Romania de azi is saraci, is cersetori, da’ Ceausescu ne-o crescut, o deschis minele. Romania si planeta asta trebe’ salvata cumva, ca is ploi, nacazuri, fulgere, inundatii… Dumnezo ne-a pedepsi pan’ce-a veni sfarsitul lumii! Trebe sa fim uniti! Daca ei de la Bucuresti nu vor veni sa ma vada sale spun ce am de spus, nu va merge tara bine!”, spune tanarul Gherasim, apoi ne canta. O hora improvizata pe loc, cu versuri contemporane, cu rima imprastiata, asta spus elegant. Revenim la rapsod.

Io pa Ceausescu ca pa tatal meu… o scos tara din saracie si din datorii. Am ascultat la radio si Vocea Americii si a Romaniei. La noi o zis el, la radio, sa se dea paine la popor, ca-i platita datoria. La celalalt radio, o femeie o zis ca… Nu l-ati auzit ce-o zis? EL nu stie ca i-s numarate zilele… Si asa o fo’! Pasta doua luni de zile, pac! O fo’ gata cu el!”, incheie rapsodul octogenar. Si salutam frumos si iesim pe sunetul dulce al taragotului facut cu mana lui. Din pacate, acesti oameni-document sunt tot mai rari. Si mai putin bagati in seama…

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here