OBICEI – De ce udăm fetele în a doua zi de Paști, în Maramureș

1083

În Maramureș, există un obicei străvechi, evident adaptat cumva zilelor noastre. Fetele sunt udate cu parfum, în ideea în care vor fi sănătoase tot anul.

Primarul Sighetului, Horia Scubli, a publicat pe rețelele de socializare, explicația acestui gest, venită din partea prof. Dorel Todea, directorul Centrului Cultural din municipiul de pe Tisa.

Vă redăm explicația sa în întregime!

“În Maramureș a doua zi de Paşte continuă şirul tradiţiilor şi obiceiurilor care s-au transmis din bătrâni şi sunt păstrate cu sfinţenie. La fel ca și în alte zone zone ale ţării există obiceiul ca a doua zi de Paşti, tinerii să stropească fetele, iar acestea la rândul lor să le dea băieţilor de băut şi să le ofere ouă roșii. Se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată.

În majoritatea localităţilor din Maramureş, a doua zi de Paşti, băieţii şi bărbaţii merg la ”stropit” la fete şi femei, pentru a nu se ”ofili”. Chiar dacă nu e un obicei autohton, ”stropitul” se practică în Maramureş, chiar și la orașe. Obiceiul şi-a făcut loc şi în casele maramureşenilor, astfel că a doua zi de Paşte, băieţii şi bărbaţii merg să le ”stropească” cu parfum pe fetele şi femeile care fac parte din familie sau le sunt prietene. Apoi udătorii sunt serviţi cu vin şi diverse bunătăţi, iar băieţilor lise oferă ouă roşii.

Un obicei specific unei subzone etnografice a Maramureșului este “Udatoriu“ un obicei agrar, păstrat cu sfințenie din strămoși, care se desfășoară, în fiecare an, a doua zi de Pasti (asemănător cu Tânjaua de pe Mara unde e sărbătorit primul om care a ieșit la arat în anul respectiv). Obiceiul are drept scop asigurarea fertilității câmpului, care se realizează prin udarea sărbătoritului la râu. Apoi se merge la casa udatoriului, unde acesta a ascuns un ban pe care craii aleși trebuie să-l găsească pentru a fi scutiți de plata intregului eveniment. În final are loc jocul, muzica și voia bună

Stropitul cu parfum a fost preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat. Tradiţia “stropitului” sau “udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrată cu sfinţenie, de sute de ani, în localităţile locuite de romano-catolici şi au fost împrumutata şi de creştinii ortodocşi.

Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Apa de izvor a fost înlocuită cu parfumuri sau deodorante mai scumpe sau mai ieftine, în funcţie de gustul sau buzunarul fiecăruia.

Tradiţia stropirii de Pasti a doamneor și domnișoarelor a pătruns şi în instituţii, unde şefii, colegii stropesc angajatele şi le compun mici poezioare. Unele dintre catrene au uşoare tente politice, altele sancţionează aspectele negative ale societăţii actuale iar cele mai multe sunt menite sa stârnească râsul.

În unele sate din Transilvania, fetele îşi iau revanşă în cea de-a treia zi de Paşti, când e rândul băieţilor să fie stropiţi. Acest obicei îşi are rădăcinile în urmă cu doua mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii.

Povestea acestui obicei are la bază o întâmplare emoționantă:

„Se spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Păgâna i-a replicat că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte”.

Stropitul- obicei importat, a fost rapid adoptat de ardeleani ( pentru că doar în Ardeal se practică). Ca o curiozitate, în anul 1870 acest obicei a fost interzis pe motiv că păta hainele.

Atâta timp cât aceste obiceiuri nu sunt preluate greşit, ci cu semnificaţia lor adevărată de dragoste, comuniune, acestea pot avea un rol pozitiv.

Din păcate tradiţia udatului începe să piardă teren, oamenii mai în vârstă punând acest lucru pe seama faptului că tinerilor din ziua de astăzi le este ruşine să mai umble cu stropitul”.

AxaNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here