OASPETE DE SEAMĂ – Academicianul Alexandru Surdu, prezent la hramul Mănăstirii Dragomirești

421

Vineri, 20 iulie, a fost sărbătorit hramul Mănăstirii Dragomirești, ocazie cu care Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.

Printre credincioșii care au asitat la slujbă s-a numărat și academicianul Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, care a adresat câteva cuvinte celor prezenți:

“Este o zi frumoasă, dumneavoastră sunteți frumoși, iar fetele și femeile voastre sunt ca niște zâne sau prințese în costumele lor populare. Aici aveți cele mai frumoase tradiții. Liviu Rebreanu spunea că tradiția este merindea sufletului. Cu ea ne naștem și cu ea mergem către lumea cealaltă și păstrăm amintirea strămoșilor noștri, a frumoaselor noastre obiceiuri și tradiții, a cântecelor care numai aici în Maramureș se mai cântă.

Sunt locuri binecuvântate. Să vă dea Dumnezeu sănătate și să vă țină credința!”, a spus academicianul Alexandru Surdu.

“Mănăstirea Dragomirești, de călugări, a fost reînființată în 1990, și mai are, pe lângă hramul <<Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul>>, și al doilea hram – <<Nașterea Maicii Domnului>>. Actuala biserică de lemn a mănăstirii a fost construită între 1951-1957 de preotul Nuțu Codrea. Vechea biserică a Mănăstirii din Dragomirești, construită în 1722, se află în Muzeul Herăstrău din București.

O altă biserică a mănăstirii, construită de monahul Pimen Moldovan între anii 1926-1927, a fost mistuită de flăcări în 1949. În prezent se află în construcție, ridicată până sub boltă, o biserică de lemn maramureșeană, de concepție unică, ce va fi înaltă de 50 metri, după planurile arhitectului Dorel Cordoș. Se speră ca în toamna acestui an să fie pusă crucea în vârful turlei. În mănăstire se află Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, descoperită în centrul a incendiului din 1949, făcătoare de minuni”, informează Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Marius CÎMPIAN

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here