NOUTĂȚI DE SEPTEMBRIE – Schimbări la compensarea medicamentelor pentru pensionari

157

Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș atrage atenția furnizorilor de servicii medicale din județ cu privire la creșterea plafonului pentru acordarea compensării de 90% la medicamentele din sublista B din HG nr. 720/2008.

După cum se știe, începând cu data de 1 septembrie 2019, conform HG 643/ 2019, publicată în Monitorul Oficial nr.712 din data de 29.08.2019, furnizorii de servicii medicale din asistența medicală primară aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș acordă compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008.

Conducerea instituției județene spune că această măsură are ca scop creșterea accesului la medicamente al pensionarilor cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 1139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

“Creșterea plafonului de la 990 lei la 1139 lei/lună inclusiv, a avut în vedere creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, precizează CAS Maramureș.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here