NEMULȚUMIRI – Maramureșul nu are nicio parcare omologată pentru cântărirea autocamioanelor

371

Administratorii de drum din Maramureș au anumite obligații de care trebuie să se achite, conform legii. De exemplu, în cazul unui accident rutier, aceștia trebuie să asigure curățarea carosabilului de combustibil sau alte resturi rămase, lucruri care nu se întâmplă. Apoi, tot administratorii de drumuri ar fi trebuit să amenajeze parcări omologate pentru a se putea cantări autocamioanele, lucru care iar nu se întâmplă.

Situația a fost adusă în atenția opiniei publice de către Serviciul Rutier Maramureș, iar primii care sunt înjurați de către șoferi sunt, ca de obicei, polițiștii, care în acest caz nu au nicio vină pentru că administratorul drumului cu pricina nu își face treaba.

“Cand avem situația unui TIR răsturnat nu avem remorcher, macara. Am avut în repetate randuri acest gen de situații. Nu avem posibilitatea să curățăm partea carosabilă după un accident, sunt scurgeri de carburant, diverse reziduuri care pot provoca probleme. Îi chemăm pe cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar ei nu au spumă activă, pentru a putea face acest gen de operațiuni, ori tot administratorul drumului trebuie să se ocupe. Nu avem parcări omologate pentru a putea se face cantărirea TIR-urilor, a autocamioanelor. Este normal ca să se strice drumurile dacă autocamioanele sunt supraîncărcate și nu avem posbilitatea să le cântărim.

Administratorii drumurilor ar trebui să aibă niște remorchere, macarale cu care să ridice un TIR răsturnat pe partea carosabilă, ca să nu ai kilometri de coloană de mașini, blocaj pentru că tu nu poți ridica acel camion. Intervențiile astea se fac contracost, în final vinovatul plătește, e adevărat, dar ideea este să nu sufere ceilalți participanți la trafic, să nu aștepte o oră, două în traffic”, a declarat, pentru “Axanews.ro”, Dorin Gherman, șeful Serviciului Rutier Maramureș.

Regulile sunt clare – după un accident drumul trebuie curățat de către un administrator, acel camion trebuind a fi ridicat tot de către administratorul drumului, ceea ce nu se întâmplă.

“Noi trebuie să aplicăm sancțiuni cu cei de la ISCTR – Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier –  pentru depășirea maselor maxime admise, mai ales de conducătorii de autocamioane, TIR-uri, în zona balastierelor sau a exploatațiilor de masă lemnoasă. Maramureșul nu are nicio parcare omologată pentru a se putea face cantărirea TIR-urilor, trebuie un covor din cauciuc, să ai planeitate perfectă ca să poți asigura o măsurătoare corectă, fără erori. Acele parcări ar trebui făcute tot de administratorii de drumuri. Tot noi, împreună cu cei de la ISCTR și Registrul Auto Roman, ar trebui să verificăm poluarea pe care o fac vehiculele mai grele de 3,5 tone, acele noxe, lucru care iar nu îl putem face”, a mai adăugat Dorin Gherman.

Dragoș HOJDA

foto presasm.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here