NEGLIJENȚĂ – Numeroşi maramureşeni nu se prezintă la analizele periodice preventive

470
Closeup on hands of medical doctor holding blood sample and making notes

Medicii recomandă ca fiecare persoană să-şi facă periodic analize şi controale, pentru a putea descoperi la timp eventualele probleme de sănătate. În acest fel se va putea acţiona rapid, înainte ca lucrurile să se agraveze.

Întrebaţi dacă respectă recomandările specialiştilor, numeroşi maramureşeni răspund negativ. Mulţi dintre aceştia mărturisesc că principalele motive pentru care aleg să nu se prezinte la investigaţiile preventive se numără lipsa timpului şi, mai ales, a banilor. „Toate analizele nu le-am făcut demult, am făcut doar strictul, atunci când am avut nevoie. Motivele ar fi timpul, banii… Durează mult până te programează şi, în plus, nu găseşti mereu fonduri”, a declarat Ildiko, o băimăreancă de 49 de ani.

„Nu am fost la medic de câţiva ani, pentru că nu am avut nevoie. Încerc să duc o viaţă cât mai sănătoasă. Nici controale de rutină nu am făcut, pentru că nu stau prea bine cu banii. Abia reuşesc să mă gospodăresc de pe o lună pe alta cu taxele şi alte cheltuieli. Din câte ştiu, analizele sunt foarte scumpe şi nici nu se decontează mereu, depinde de laboratoare, dacă au fonduri. Am o nepoată gravidă şi ea îmi spune cum stau lucrurile. Nici măcar ea, în situaţia în care e, nu are gratuitate”, precizează Felicia Crişan.

De asemenea, alţii recunosc că au obiceiul de a merge la medic doar atunci când au deja probleme de sănătate. „Nu prea am înclinat de obicei să-mi fac analize, decât atunci când a fost necesar. În primul rând, unul dintre motivele pentru care nu-mi fac analize îl constituie faptul că ele sunt scumpe, apoi că nici nu prea am avut nevoie. Sunt conştient că e un lucru pozitiv să-ţi faci analize periodic, dar ştiţi cum e în majoritatea cazurilor atunci când ai siguranţa, cel puţin la prima vedere, că nu eşti bolnav sau nu te doare ceva neapărat, pe o perioadă îndelungată. Desigur, dacă aş simţi mai intens că ceva nu e în regulă cu mine, probabil aş merge mai repede să-mi fac analize”, spune Cristi Moldovan (28 de ani).

„Eu nu mi-am făcut analize de vreo doi-trei ani, n-am simţit nevoia, nu m-am simţit bolnavă”, spune Mărioara, o altă băimăreancă.

Lavinia-Codruţa HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here