NĂSCUTE ODATĂ CU MAREA UNIRE – Două borşence au împlinit 100 de ani. Au primit flori, diplome, bani şi un tort

2600

În aceste zile are loc acțiunea de omagiere a persoanelor care împlinesc vârsta de 100 de ani în anul Centenarului Marii Uniri. Din ce se cunoaşte la această oră, în Maramureş sunt numai cinci persoane care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Prima persoană centenară la care s-au deplasat autoritățile a fost Dumitru Drilea din comuna Lăpuș, iar ulterior la Ilișca Hojda din orașul Sălițștea de Sus, Maria Timiș și Veszelina Ștețcu din orașul Borșa, respectiv Eudochia Curac din comuna Poienile de Sub Munte.

Veszelina Ștețcu și Maria Timiș, ambele originare din Borșa, au fost omagiate la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Născute în anul Unirii, la 08.07.1918 și respectiv 09.03.1918, cele două borșence au văzut toate schimbările secolului XX.

Primarul Sorin Timiş spune că Veszelina Ștețcu este văduvă de 61 de ani. Are 4 copii, 16 nepoți, 24 de strănepoți și 4 stră-strănepoți, iar din 2011 este beneficiară de ajutor social. Maria Timiș este văduvă de 40 de ani, are 4 copii din care un decedat, 9 nepoți și 11 strănepoți. Este beneficiară de ajutor social din anul 2015.

O delegație condusă de Vasile Moldovan, prefect al județului Maramureș, a ajuns la cele două femei, fiecare din cele două femei primind câte o diplomă din partea Ministrului de Interne Carmen Dan, o plachetă comemorativă privind anul Centenarului și o insignă din partea Prefectului Județului Maramureș, un buchet de flori de la reprezentanții Poliției Române, un ajutor financiar în sumă de 1500 de lei, un tort și o șampanie din partea Primăriei Borșa. 

Fiecare centenar maramureșean și-a istorisit viața, o viață simplă specifică omului de la țară, și-au adus aminte unde și cum au ascultat primele știri la postul de radio sau au văzut primele imagini la televizor. De asemenea, au relatat sfaturile și povețele pe care le-au transmis fiilor/fiicelor, nepoților și strănepoților: de a-și aminti de hainele tradiționale țesute, de a fi credincioși, smeriți și cinstiți, să se ajute și să împartă tot ceea ce au între ei, să nu renunțe la visele lor și la lucrurile în care cred. Toți au răspuns că dacă ar avea șansa să trăiască din nou, ar urma același drum, dar nu ar mai dori să treacă prin cele două războaie mondiale.

”Persoanele pe care le-am onorat azi împreună cu structurile teritoriale ale M.A.I. și autoritățile administrației publice locale din fiecare localitate au împlinit sau împlinesc vârsta Marii Uniri. Vă felicităm și ne mândrim cu dumneavoastră, cei care sunteți cetățenii simbol ai județului Maramureș”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

FOTO Sorin Timis/facebook

Prefectura Maramures

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here