PĂREREA MARAMUREȘENILOR – Muncitorii românii sunt împovărați de impozite

45

Un studiu recent arată că românii aflați în țară muncesc jumătate de an pentru taxe, iar cealaltă jumătate pentru ei. Această situație se aplică muncitorilor cu salarii medii. Statistica spune că din 100 de lei, în buzunarul românilor rămane suma de 50 de lei după plata dărilor la stat.

Băimărenii sunt de părere că taxele reprezintă o cotă mai mare de jumătate din remunerație.

“Noi muncim trei sferturi pentru taxe și impozite. Numai un sfert e al nostru”, susține un muncitor maramureșean.

“Muncesc de 22 de ani. Taximetriștii bătrâni spuneau că reușeau să își facă o casă din meseria asta. Astăzi nu se mai poate. Din comenzile ce le-am avut până la ora amiezii, pot să iau masa la o cantină ce oferă meniul zilei. Dar nu pot să-mi plătesc combustibilul. Dacă mărim tariful, nu mai avem clienți, care, și în prezent sunt extrem de puțini”, a spus un taximetrist băimărean.

Proprietarul unei companii de taxi spune că nici nu se gândește să achiziționeze noi mașini.

“Abia reușesc să acopăr cheltuielile pentru mașina ce o dețin. Nu pot să extind parcul auto deoarece asta implică noi costuri cu întreținerea, plata salariului noilor colegi, precum și dările la stat”, se plânge băimăreanul.

Oamenii sunt nemulțumiți și de serviciile medicale. Nu puțini sunt cei care au fost nevoiți să își plătească serviciile medicale cu toate că făceau dovada contribuției la Casa de Asigurări de Sănătate. Situația generată de procentul mare al impozitelor pe salariu, și contribuțiilor la CAS și pensii face ca mulți maramureșeni să se orienteze spre salarii mai bune și impozite mai mici. Sătui de această situație, compatrioții noștri s-au orientat către țări străine care oferă mult mai mulți bani pentru aceeași muncă și cer contribuție mai mică la stat. În țară au rămas muncitorii “patrioți și familiști”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here