MOTOINOCENȚĂ – 400 de copii din Maramureș și Sălaj, un 1 Iunie pe motoare

966

Copiii din întreaga lume sunt sărbătoriți în acest weekend cu ocazia zilei de 1 Iunie. Nu mai puțin de 400 de copii din județele Maramureș și Sălaj vor avea parte de o zi a lor mai altfel, una care va implica plimbări cu motocicleta, dar și concursuri inedite, cum ar fi cele de tras funia sau prins găina.

“Vrem să aducem zambete pe fețele copiiilor din cele două județe. Vor fi, în total, 400 de copii, dintre care 250 de la școlile din Cehu Silvaniei și de la casa de copii, 50 de la o casă de copii din Baia Mare, copiii noștri, și încă 100 de copii de la școala din Copalnic Mănăștur.

Motocicliști așteptăm în total cam 150 și vor fi din Maramureș, Sălaj, Bihor și Satu Mare. Suntem la ediție aniversară a Motoinocenței, ediția din acest fiind cea cu numărul 10. Am început cu 26 de copii acum 10 ani, iar acum am ajuns la 400”, spune Csabi Rusiczki, președintele Asociației Rock N Road, organizatorul evenimentului.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here