MONUMENT DE RANG A – Castelul din Pribilești, lăsat în paragină

586

Imobilul de la Pribilești, caselul „Teleki”, așa cum a fot cunoscut de-a lungul istoriei, stă să se prăbușească. Imobilul a fost vândut la licitație în urmă cu mai bine de 10 ani, pentru că primăria nu avea bani să îl reabiliteze. Costurile foarte mari îl împiedică și pe a doilea proprietar să se ocupe de el.

Documentație scumpă, fonduri pentru reabilitare… lipsă

Domeniul nu a fost revendicat de moștenitorii vechilor proprietari, astfel că în 2006 a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung. În anul 2007, imobilul a fost cumpărat de un urmaș englez al familiei Teleki. Prețul stabilit în urma evaluării a fost de 244.000 de euro plus TVA. Noul proprietar a promis atunci că îl va reabilita, însă criza economică ce a lovit întreaga lume i-a dat planurile peste cap. Astfel, imobilul a fost vândut în urmă cu câțiva ani altei persoane, un cetățean austriac, unic acționar al unei asociații din Pribilești. Din păcate, costurile s-au dovedit a fi prea mari și pentru noul proprietar, astfel că de câțiva ani zace, din nou, în uitare.  „Am înțeles că au vrut să acceseze fonduri europene și să deschidă un centru cultural pentru zona Codru-Chioar”, a arătat primarul comunei Satulung, Bujorel Mureșan.

Avocatul Ionuț Pârvu a fost cel care a colaborat cu reprezentații asociației culturale care îl deține, în urmă cu câțiva ani, însă lucrurile s-au împotmolit și, de cel puțin doi ani, nu mai știe nimic despre proiect. Potrivit lui, predocumentația pentru accesarea fondurilor ridica niște costuri enorme, iar pe de altă parte, la acest moment este incertă existența fondurilor pentru astfel de destinații, respectiv reabilitarea clădirilor istorice. „Din ce știu eu, doar pentru accesarea unui proiect pe fonduri trebuie întocmită o documentație care trebuie avizată la minister și ar costa (din fonduri proprii) undeva la 70-80.000 de euro. Costurile erau avansate până la accesarea fondurilor europene, dar, din câte știu eu, nu sunt fonduri europene pentru astfel de proiecte. Au fost până la un moment dat, dar pentru a fi eligibile, numai autoritățile publice puteau accesa aceste fonduri. Ar fi fost oportun dacă statul s-ar fi implicat în urmă cu câțiva ani, când erau fonduri pentru destinația asta, însă acum nu știu dacă mai sunt fonduri sau nu pentru astfel de proiecte”, a explicat el.

De asemenea, el mai arată că, fiind o clădire de patrimoniu categoria A, sunt foarte puțini arhitecți autorizați pentru a interveni.

Astfel, încet, încet, reabilitarea clădirii s-a împotmolit în hățișul biocratic și costurile enorme, pe care orice investitor care ar fi dispus să le investească, ar vrea să și le recupereze, într-un fel sau altul. De altfel, și clădirile de patrimoniu de rang A sunt foarte puține în județ.

Clădirea istorică, povești impresionante

Istoricul clădirii din Pribilești este unul plin de legende și istorisiri ale localnicilor, care de care mai impresionante. Clădirea a fost locuința de vară a premierului maghiar din perioada interbelică, Teleki Geza și are o vechime de aproape 300 de ani. Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, fiind utilizat ca reședință a familiei nobiliare maghiare Teleki. Imobilul a fost folosit ca reședință de vară de către nobilul Teleki Geza. În anul 1897 castelul a fost supraetajat și modernizat în stil eclectic, iar până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas în administrarea contelui Teleki Pál (1879-1941) și urmașilor acestuia. Groful de la Pribilești) a fost geograf, membru al Academiei ungare de știință. Ca om politic, a ajuns prim-ministru al Ungariei în perioadele 1920-1921 si 1939-1941. Tatăl său, Géza Teleki (1843-1913), a fost scriitor și om politic maghiar, ajuns pentru o perioadă scurtă ministru de interne. Mama contelui de la Pribilești a fost Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec.
Imobilul a aparținut familiei până în 1949, după război, când a fost naționalizat. Despre familia Teleki se știe doar că a fugit în străinătate, iar după această dată nu s-a mai aflat nimic despre membrii acesteia. În timpul comunismului, clădirea a fost folosită în diverse scopuri, fiind chiar și sediu de CAP, sală de cinema ori depozit de cereale. Clădirea nu a mai fost niciodată renovată, singura parte refăcută fiind acoperișul, în 1998, de către Ministerul Culturii, pe vremea ministrului Ion Caramitru.

Despre castel, localnicii mai știu povești de la bunicii și străbunicii lor. Castelul provoca fiori reci localnicilor din mai multe motive. Unul era pădurea de stejari canadieni de lângă castel, pe care contele a plantat-o. Stejarul canadian avea calitatea de a crește foarte repede, ceea ce sătenilor nu li s-a părut lucru curat. Deși umbra pe care o făcea era foarte bună și răcoroasă, localnicii se fereau de acea zonă, considerând-o „umbra dracului”.

Alți localnici își amintesc povești despre animalele împăiate pe care le păstra într-o sală de la subsol și care îi speriau pe copiii care pândeau prin geam.

De asemenea, se mai spune că în anii ’20, clădirea avea generator de curent. Despre conte se mai știe că petrecea foarte puțin timp pe an aici, cel mult două săptămâni. Poveștile bătrânilor amintesc de o obsesie a acestuia ca dimineața, când se trezea, să găsească nisipul din fața intrării nivelat perfect, fără nicio urmă pe el.

 

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here