MISTERELE FRONTIEREI – Contrabanda, un stil de viaţă periculos la graniţa Maramureşului

1614

Condiţiile economice vitrege din nordul ţării determină localnicii să se descurce aşa cum pot pentru a supravieţui. Iar dacă asta presupune încălcarea legii, fie! Mulţi maramureşeni care locuiesc lângă frontieră au conştientizat că activităţile de contrabandă le pot aduce bani frumoşi în buzunare şi fac tot posibilul pentru a fenta oamenii legii pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile. Adeseori, însă, pe fir intră autorităţile, iar oamenii ajung chiar după gratii.

Metodele de a ascunde ţigările de contrabandă variază, de la caz la caz. Contează foarte mult şi rolul individului în circuitul contrabandei. Unii sunt furnizori, alţii sunt cărăuşi, iar alţii se ocupă cu distribuţia mărfii. Nu de puţine ori, sunt utilizate focuri de armă pentru a prinde autorii care acţionează, cu precădere, la adăpostul nopţii.

# Înot sau cu drone…
Pentru a trimite ţigările de contrabandă peste frontieră, fie ea verde sau peste Tisa, membrii reţelelor au găsit metode din ce în ce mai inovatoare. Unii continuă să le transporte înot, costumaţi în neopren. Alţii s-au modernizat, utilizând mijloace moderne, aşa cum sunt dronele. Iată un caz din luna iunie 2018. Atunci, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a observat un aparat de zbor de mici dimensiuni care se deplasa spre pe teritoriul României, dinspre Ucraina. Imediat, s-a procedat la monitorizarea acestuia, iar la scurt timp au observat cum acesta a lăsat doua colete pe o stradă din Sighetu Marmației. Polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au reținut un cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramures, în vârstă de 38 de ani. În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 990 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 11.400 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

# Scene din filmele de acţiune
În cazul în care nu sunt prinşi de oamenii legii, următori membri ai reţelei trec la preluarea mărfii şi distribuirea lor în ţară. Infractorii nu uită că există, adeseori, filtre ale poliţiei sau poliţiei de frontieră. Astfel, se apelează la diverse tertipuri pentru a încerca să păcălească vigilenţa oamenilor legii. Unii îşi amenajează spaţii speciale pentru a introduce ţigările. Fie în podea, fie în caroserie, ideea este ca spaţiile să fie cât mai dificil de dibuit. S-a ajuns ca ţigările să fie ascunse în cele mai neobişnuite locuri, cum ar fi cutii de prăjituri sau canistre. În momentul în care simt că sunt pe cale de a fi “mirosiţi” de echipaje, aceştia o iau la goană, în încercarea e a scăpa. Urmăririle sunt, adeseori, ca-n filmele de acţiunii. Unii îşi abandonează maşinile, pentru a nu-şi pierde libertatea. Alţii îi atacă, pur şi simplu, pe poliţişti. În luna aprilie a acestui an, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control o maşină. Conducătorul auto nu numai că nu a făcut asta, ci a şi apăsat pedala de acceleraţie. S-a procedat la urmărirea maşinii. După aproximativ 2 kilometri, şoferul a schimbat banda de mers, lovit autospeciala poliţiei de frontier şi a oprit în afara carosabilului. În acel moment, au ieşit două persoane, care au încercat să fugă. S-a recurs la focuri de avertisment în plan vertical, întrucât cei doi nu s-au oprit. În urma acţiunii, a fost reţinut şi identificat un maramureşean de 27 de ani. Verificările au scos la iveală ţigări în valoare de aproape 18.000 de lei. Acestea au fost confiscate, iar autoturisul a fost ridicat.

# Femei, adolescenţi şi chiar… poliţişti, implicaţi în contrabandă
Nu numai bărbaţii adulţi sunt implicaţi în activităţi ilegale. Chiar şi femeile se pretează la astfel de lucruri. În luan martie, în Săliştea de Sus, au fost depistate în trafic două femei din Bistriţa-Năsăud, una de 63 de ani şi una de 19 ani. În urma controlului, oamenii legii au descoperit în bagajele lor ţigări în valoare de 4.100 de lei. Acestea au fost confiscate, iar autoturismul folosit a fost indisponibilizat. În luna mai, un alt caz. Poliţiştii de frontieră au descoperit, în Rona de Sus, cinci colete voluminoase, învelite în folie de culoare neagră, abandonate. Imediat, zona a fost cercetată şi monitorizată, iar la aproximativ 200 de metri distanţă, în curte, într-o anexă de tip garaj, au fost observate câteva colete, ambalate identic cu cele abandonate. Proprietara, o femeie de 32 de ani, a predat de bunăvoie coletele descoperite în garajul ei. Coletele conţineau cantitatea de 4.998 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 58.300 lei. Însă, nu doar femeile se implică în astfel de activităţi. Nu sunt excluşi nici minorii. Nu o dată, oamenii legii au depistat adolescenţi care încercau să facă un ban din contrabandă. Aceştia sunt, însă, folosiţi, adesea, ca şi cărăuşi. Uneori, şi poliţişti de frontieră sunt în cârdăşie cu infractorii, “punând umărul” la activitatea infracţională cu diverse informaţii utile pentru aceştia. Astfel, până să fie prinşi, autorii “fentează” oamenii legii.

# Reglări de cont în Maramureş
Sunt şi situaţii în care lucruri “ies” foarte urât. Adeseori, membrii reţelelor de contrabandişti provin din două ţări, România şi Ucraina. Vecinii vând, ai noştri cumpără şi vând mai departe, la preţuri mult mai mari. Însă, câteodată, membrii români ai reţelei rămân datori cumpărătorilor din nordul României, iar ucrainenii recurg la metode extreme pentru a-i intimida. Săptămâna trecută, spre exemplu, ţinta a fost gospodăria unui sătean din Valea Vişeului, proprietar de stână în zonă deluroasă Hreschiv, în imediata proximitate a pichetului de grăniceri, pe drumul care duce către Vârful Muncel. În noaptea de 28 către 29 iunie, persoane necunoscute au azvârlit în casă un element explozibil, cel mai probabil o grenadă. Aceasta a sărit în aer, făcându-i praf uşa de la intrare. Cert este un lucru. Zona a fost împânzită încă de vineri de ofiţeri SRI, procurori ai DIICOT şi luptători antitero. Oamenii legii au prelevat probe de la faţa locului. S-a constituit o echipă complexă de cercetare, care desfăşoară activităţi în vederea identificării autorilor şi stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.

# Un bogat istoric infracţional
Istoricul infracţional este, însă, mult mai lung. În 2016, în Rona de Sus, a fost aruncată o grenadă într-un bar din localitate. La fel, tot în Maramureş, în 2013, de exemplu, un ucrainean a trecut nestingherit frontiera înarmat cu un pistol de 9 mm şi o grenadă ofensivă. A intrat în casa bunicilor unui datornic şi a tras mai multe focuri, îngrozindu-i pe bieţii bătrâni nevinovaţi. În retragere, a pierdut grenada şi s-a întors fără probleme în Ucraina. La începutul lui 2015, o casă din Valea Vişeului a luat foc, după ce asupra ei au fost aruncate mai multe sticle incendiare. Mai grav e că ucraineanul venit în „misiune de pedepsire” a încurcat casa, din pricina asemănării cu casa datornicului. O familie nevinovată şi copiii acesteia erau să ardă de vii. La scurt timp, un alt datornic s-a trezit cu o grenadă în casă, aceasta fiind menită doar a-i speria şi nu pentru a-i ucide. Un alt caz s-a înregistrat în iulie 2015, când în curtea unui alt maramureşean din Valea Vişeului a „aterizat” o grenadă, din fericire fără a exploda. Trebuie spus şi că ucrainenii beneficiază de adevărate reţele de informaţii şi sunt la zi cu aproape tot ce se întâmplă cu „partenerii” lor români. Din rândul ucrainenilor fac parte foşti luptători din trupele speciale ale fostei Uniuni Sovietice, care au căpătat o vastă experienţă prin teatrele de operaţii din perioda Războiului Rece şi sunt specializaţi în acţiuni de penetrare a frontierelor atât pe uscat, cât şi prin aer.

# Urmăriţi pentru contrabandă
Unii contrabandişti nu au fost prinşi nici până în prezent, fiind căutaţi de oamenii legii. Mai mulţi maramureşeni figurează la secţiunea “urmăriţi” a Poliţiei Române, pentru această infracţiune. Serghei Lisman este născut în Hreatca, Ucraina, în 1976, însă a avut ultimul domiciliu cunoscut în Baia Mare. Semnalmentele sale sunt 1,75 metri, constituţie atletică, păr şaten şi ochi albaştri. Acesta este urmărit pentru contrabandă. La secţiunea “detalii”, figurează şi faptul că a fost complice, atât la infracţiunea de contrabandă, cât şi la cea de dare de mită. Cum contrabanda este la modă în Maramureşul Istoric, nu a fost singurul caz. Sergiu Mihai Iurcut, născut în 1988, în Sighetu Marmaţiei, însă cu domiciliul în Bocicoiu Mare, a fost, şi el, condamnat la închisoare pentru patru ani şi este căutat pentru a fi încarcerat. Un alt contrabandist este Ioan Marincean, născut în 1989 în Ucraina, cu domiciliul în Sarasău. El este căutat, de asemenea, pentru a fi depus după gratii.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here