MINTEA DE PE URMĂ – Gary Oldman a vrut să refuze rolul care i-a adus primul premiu Oscar

416

Gary Oldman, care a câştigat duminică primul premiu Oscar din carieră la categoria ”cel mai bun actor” cu rolul legendarului premier britanic Winston Churchill din filmul „Darkest Hour”, a fost la un pas să refuze acest rol pentru că fusese ”interpretat atât de bine înainte” şi se temea că nu se va ridica la nivelul aşteptărilor, conform BBC.

Pentru Oldman, personajul premierului care a condus Marea Britanie în războiul cu Germania nazistă era intimidant. În acelaşi timp, Oldman a mărturisit că a acceptat până la urmă rolul pentru că a fost atras de ideea de a-l prezenta pe Churchill dintr-o perspectivă diferită, „plină de energie” şi „amuzantă”.

Winston Churchill nu era doar premierul morocănos, obsedat de simţul datoriei şi de a-l înfrunta pe Hitler. „Ne gândim la el ca la un bătrân… care s-a născut prost dispus”, spune Oldman despre imaginea cu care Churchill a intrat în cărţile de istorie, dar pe care el nu a vrut să pună accentul în interpretarea sa.

Cu ocazia unui interviu acordat BBC vineri, pe când era doar favorit la Oscarul pentru cel mai bun rol masculin, la cea de-a doua nominalizare din carieră după cea pentru rolul din „Tinker Tailor Soldier Spy” (2011), Oldman a declarat că „a fost o onoare şi un privilegiu” să interpreteze rolul lui Churchill, în pofida lungilor ore petrecute la machiaj în fiecare zi şi a faptului că a trebuit să se radă pe cap în fiecare dimineaţă.

Până la urmă, faptul că a acceptat acest rol i-a adus lui Oldman un Oscar. El declara, însă, încă dinainte de gală, că personajul premierului i s-a părut „un bun prieten” şi că i-a plăcut să intre în pielea lui.

Gary Oldman a intrat în galeria marilor actori britanici care l-au interpretat de Churchill, printre care se numără Robert Hardy, Albert Finney şi Brian Cox.

Actorul a povestit că l-a descoperit pe adevăratul Churchill când a urmărit înregistrări de arhivă cu acesta în timp ce îşi pregătea rolul. „Uitându-mă la el şi ascultându-l (am descoperit) dinamismul şi energia acestui om”.

Gary Oldman a câştigat duminică premiul Oscar pentru cel mai bun actor, categorie la care au mai fost nominalizaţi Timothee Chalamet, Daniel Day-Lewis, Daniel Kaluuya şi Denzel Washington.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here