MINAUR – TURDA 27-36 – Tudor Botea: “Am suferit o înfrângere dureroasă, dar vom continua să luptăm pentru a ne califica într-o cupă europeană la finalul campionatului

409

CS Minaur a suferit aseară, pe teren propriu, prima înfrângere din actuala ediție a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, 27-36 cu Potaissa Turda. Printre puținii jucători remarcați din echipa gazdă la acest meci se numără și tânărul Tudor Botea.

Tudor Botea (CS Minaur): “Este o înfrângere dureroasă. Nu cred că se aștepta nimeni la o asemenea diferență de scor, dar așa a fost să fie. La un moment dat, din dorința de a reveni am început să facem greșeli care au dus la creșterea diferenței de scor în favoarea adversarilor. Ne-am grăbit mult prea tare și a existat o stare mare de nervozitate, cauzată de mai mulți factori. Astfel s-a ajuns la scorul acesta categoric, mult prea drastic față de ceea ce s-a întâmplat în teren.

Am discutat după meci în vestiar că această înfrângere nu trebuie să ne demoralizeze. Probabil că nimeni nu a crezut înainte de începerea campionatului că după opt etape vom fi pe podium. Vom continua să luptăm pentru a ne califica într-o cupă europeană la finalul campionatului”.

Marius CÎMPIAN

foto minaur.ro

Citește și

DUȘ RECE – Potaissa Turda a adus Minaur cu picioarele pe pământ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here