METEO MARAMUREȘ – Iulie, mai rece decât iunie? Care e probabilitatea de furtuni în zilele următoare. Vezi estimările pe două săptămâni

112

Valul de furtuni din seara zilei de 7 iulie a răcorit bine atmosfera în Maramureș. Un val de aer rece a pătruns în areal și nu pare să se dea dus prea curând.

Un iulie mai răcoros decât iunie? Iată că este posibil! În intervalul 8 -11 iulie vremea va deveni răcoroasă, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 19-22 de grade.

În intervalul 12 – 16 iulie media maximelor termice va oscila în jurul a 22-25 de grade, iar între 17 – 21 iulie vremea se va încălzi, media urmând să ajungă la 27-29 de grade. Totuși, trebuie să remarcăm că temperatura resimțită va fi puțin mai caldă cu 2-3 grade, zilnic, în pofida intensificărilor de vânt.

Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor find în scădere până spre 9-13 grade, apoi, până în 12-13 iulie, cu mici variații, în același interval. Apoi, după 16 iulie, media va crește până spre 14 grade.

Manifestări specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 13 – 17 iulie, conform modelelor meteo actuale.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here