MEREU LA DATORIE – Doi pompieri maramureșeni, aflați în concediu la Marea Neagră, au participat la o operațiune de căutare-salvare a unor tineri

340

Pompierii maramureseni plt. adj. sef Claudiu Oros si plt. adj. Stelian Pricop au participat ieri după amiază la o operatiune de cautare-salvare a unor tineri dati disparuti in apele Marii Negre. Claudiu si Stelian sunt salvatori in cadrul Detasamentului de Pompieri Baia Mare.

“Aflati in a doua zi de concediu la mare, la Mamaia, se bucurau de soarele torid de august, cand au vazut agitatie pe plaja. Reflexele lor de salvatori au intrat in actiune, iar colegii nostri si-au dat seama ca cineva are nevoie de ajutor. Cei doi pompieri maramureseni au fost verigi dintr-un lant uman care a “periat” apele din apropierea tarmului, in cautarea a doi tineri dati disparuti in mare.
In scurt timp, Claudiu Oros a vazut un trup in valuri. Impreuna cu Stelian Pricop si inca trei cetateni din lant, au scos tanarul din mare si l-au incredintat unui echipaj SMURD, pentru resuscitare”, informează reprezentanții ISU Maramureș.

Din pacate, eforturile salvatorilor au fost zadarnice. Pentru tanarul scos din valuri nu s-a mai putut face nimic.

“Cei doi pompieri maramureseni, impreuna cu alti doi colegi, au fost si anul trecut protagonistii unei actiuni asemanatoare. Ei au salvat atunci un copil si doua femei din valurile Marii Negre”, precizează reprezentanții ISU Maramureș.

Marius CÎMPIAN

foto ISU Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here