MAXIMĂ PRUDENȚĂ – Zborurile TAROM spre București reluate de pe aeroportul “Maramureș”

102

Viața începe să revină la normal în Maramureș. Finalul de lună mai aduce o reluare a curselor TAROM de pe aeroportul din Tăuții Măgherăuș. Dorin Buda, directorul aeroportului, a precizat că reluarea zborurilor se face în condiții de maximă siguranță și cu respectarea tuturor cerințelor legale.

“Planul de măsuri implementat în vederea reluării zborurilor este similar celorlalte aeroporturi din țară. Am decis ca în terminal să permitem accesul doar al pasagerilor. Aceștia trebuie în mod obligatoriu să aibă mască de protecție. La intrare cadrele medicale vor face un triaj epidemiologic și pasagerilor li se va lua și temperatura. Ghișeele de check-in vor fi deschise cu două ore înainte pentru zborurile interne și trei ore pentru zborurile externe, respectiv vor fi închise cu 45 de minute înaintea orei de decolare. S-au reconfigurat trasele de deplasare a persoanelor, atât pentru fluxul de plecări, cât și pentru cel de sosiri.

Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale s-au creat culoare marcate pe pardoseală cu autocolante și linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime între pasageri. S-a crescut frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și încăperilor pentru eliminarea riscului de contaminare și am amplasat dozatoare cu dezinfectant pe fluxurile de circulație a pasagerilor”, a declarat Dorin Buda, pentru “Axanews.ro”.

Acesta a mai menționat că a fost îmbunătățită ventilarea naturală în terminal și a fost redusă recircularea aerului. Înaintea controlului de securitate și pe fluxul de sosiri au fost instalate două termoscanere. Trebuie spus că vineri, 22 mai, cursa Tarom va ateriza pe aeroportul din județ la ora 19,30 [i va decola la ora 19,55.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here