MĂSURI ANTICORONAVIRUS – Igienizare pe străzile din Șomcuta Mare

81

Pe lângă măsurile stabilite la nivel național sau județean, unele autorități locale iau decizii care să vină în sprijinul locuitorilor din orașele și comunele pe care le conduc. Astfel, o măsură suplimentară pentru limitarea răspândirii noului coronavirus a fost luată la nivelul administrației orașului Șomcuta Mare.

“Dată fiind evoluția situației în ceea ce privește virusul COVID-19, am impus un program intensiv de igienizare a domeniului public, astfel încât toate spațiile exterioare să fie cât mai sigure pentru noi, cetățenii. Desigur și noi trebuie să fim responsabili și să respectăm indicațiile specialiștilor pentru a preveni o eventuală îmbolnăvire.

Sâmbătă, 28 martie, străzile din Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare au fost spălate cu o soluție ce conține dezinfectant”, spune primarul din Șomcuta Mare, Gheorghe Buda.

După  cum a precizat primarul, este vorba de dezinfecție pe domeniul public, spațiu pe care îl folosesc locuitorii orașului. Această măsură suplimentară este considerată ca fiind esențială pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
“Subliniez că dezinfectantul folosit este avizat și nu este toxic pentru oameni sau animale”, a menționat Gheorghe Buda.

Pe rețeaua de socializare Facebook au început să curgă comentariile. “Doamne ajută să fie bine din nou”, “Mulțumim și Doamne Ajută să trecem cu bine peste această grea încercare!” sau “Aplauze din Spania pentru voi care munciți și aveți grijă de populația din Șomcuta” sunt doar câteva dintre comentariile postate.

Pentru că un șomcutean a dorit să afle mai multe detalii despre această acțiune, primarul i-a comunicat lista străzilor din oraș care au fost igienizate: Someș, V. Alecsandri, I. Buteanu, Spitalului, Cioltului, Hotea, DE. 58 Somcuta- Buciumi, Văleniului, Ciocârliei, Mireșului.

Ioan BUDA ȚEȚU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here