MARIAN ILEA PRINTRE TINERII SCRIITORI – Școala de Vară de la Ipotești și „vrăjitoarele din Maramureș”

231

În perioada 11-17 iulie a avut loc prima ediție a Școlii de vară de la Ipotești ce poartă numele unuia dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, publicist, teoretician și critic literar.

La manifestare au participat 15 tineri prozatori, selectați de un juriu format din scriitori și jurnaliști. Atelierele intensive de scriere creatoare au fost coordonate de Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța.

# Diversitate

Printre scriitorii aflați la „catedră” s-a numărat și scriitorul maramureșean  Marian Ilea. E o deosebire mare între atelierele ținute de Florin Iaru și cele ale lui Marian Ilea. Dacă Florin este dinamic, exploziv, mereu neliniștit, efervescent ca o șampanie bună, Marian este ca vinul vechi, adică întruchiparea perfectă a acelui tip de ardelean liniștit, molcom, care deține secretul răbdării absolute și care vorbește doar după o scurtă perioadă de reflecție. Florin e spontan și are în sânge un spirit histrionic, Marian are aerul unui înțelept care-și cumpănește cu grijă vorbele.

Din aceste diferențe de stil au avut foarte mult de câștigat cursanții, fiindcă, în opinia mea, la astfel de școli de vară diversitatea este esențială. Din moment ce ai creat un tipar pe care-l respecți cu sfințenie pe toată perioada unei șederi de acest fel, treptat cursanții încep să-și piardă interesul. Or, diversitatea îi ține în priză și îi face curioși.

Atelierul a început cu o întrebare pusă de Marian Ilea, despre care pot să spun că m-a cam pus în încurcătură: „Ați auzit de Republica Montmartre?” În momentul ăla s-a făcut tăcere. Să vă spun sincer, habar n-am avut că, în afară de efemera Republică Ploiești, există și o republică Montmartre. „Înspre Sacre-Coeur, piațeta aia a pictorilor, cu străzile aferente, e declarată Republica Montmartre de către scriitorii anilor 1880. Are regulament de funcționare, are președinte de Republică, acolo toată lumea e scutită de impozite, prin edictul scriitorilor. Țepeneag este președinte la ora asta. Vă dau doar câteva puncte din Regulamentul de funcționare: de pildă, în Republica Montmartre nu se bat femeile și covoarele decât după ora 18.00! V-am dat un exemplu!”. Apoi Marian a continuat: „Foarte mulți scriitori importanți din toată Europa sunt membri în Republica Montmartre. Asta e convenția. Republica este recunoscută acum și de președinția Franței, în cadrul unor politici pentru sprijinirea artiștilor. Când ajungeți acolo, vă băgați și poate vă înscrieți și voi. Asta e credibilitatea!”

# Ce se întâmplă în proza românească?

A urmat o propunere foarte interesantă: „Ca să producem un impact, ca să existăm pe piață ca grupare, ce trebuie să facem? Noi ne-am adunat aici, povestim, e-n regulă, dar trebuie să avem o mediatizare bună.”

Cineva propune: „Trebuie să ieșim cu un produs bun!” „Mâine poate vă mai gândiți dacă facem și un manifest al grupării, cu regulile aferente. Să nu vă fie frică de nimic în legătură cu ce puneți acolo, cu ce se întâmplă în proza românească și pe principiul femeilor care trebuie bătute, dar numai după ora 18”. „Așa entuziasm aveți în voi!…” a zis retoric Marian, iar o fată i-a dat replica instant: „E aproape ora 18 și mi-e teamă!”.

„Ca prozatori, eu sunt în pielea voastră, să știți. Cum sunteți voi, așa și eu, de fiecare dată când începem să scriem câte un text. Sfatul meu este să aveți la voi întotdeauna un reportofon în fiecare minut al vieții voastre de prozatori. Oriunde vedeți că se întâmplă ceva, trageți, fișați, puneți într-o arhivă de prozator. Nu știți când veți avea nevoie de o frază excepțională, de un story”.

# Stimularea imaginației și atragerea cursanților

„Cea mai nasoală problemă la prozatori este să nu semănați cu nimeni. Când vă veți găsi amprenta, atunci o să fiți membri marcanți ai Grupării prozatorilor tineri de la Ipotești. Să vă gândiți la următorul lucru: sunt școli de literatură. Se întâlnesc, se duc, mai scriu proze, mai ies un prozator, doi, trei, cinci… În momentul în care sunt 15, să zicem că sunt cât unul. Vâlvă se produce, fiindcă lumea spune, bă, sunt 15. Nu știi de unde te lovesc ăștia! În timp ce voi vă vedeți de treabă”.

S-a trecut apoi la aspectele tehnice ale atelierului, teme „pentru acasă”, idei de întrebări pentru un interviu (adresate de către „elevi” coordonatorului), fișe de personaj, scrierea unei proze și așa mai departe. Pentru stimularea imaginației și atragerea cursanților în zona de pre-concepție a prozelor, Marian Ilea i-a atras într-o zonă de fantastic, povestindu-le despre „vrăjitoarele din Maramureș” sau despre „mărgeaua șarpelui”, despre care a spus că este „cea mai frumoasă legendă din Maramureș, e absolut formidabilă”.

În general „Povestea” a rămas în centrul discuțiilor, lucru care mie, cel puțin, mi s-a părut mult mai seducător decât o explicație sterilă despre compoziție sau despre stil. Este, în opinia mea, acel tip indirect de predare, prin învăluire, care poate fi mai stimulativ decât o metodă standard, iar acesta i se potrivește mănușă lui Marian Ilea.

Gelu DIACONU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here