MARAMUREȘUL, UNIC – Muzeele unicate din județ, emblematice pentru turism

125

Dincolo de port, de tradiții, de pălinca și ospitalitatea maramureșenilor, o serie de locuri unice fac Maramureșul un loc aparte. Nu ne referim doar la peisaje, ci și la locuri construite chiar de mâna omului. Este vorba despre muzee-unicat, care atrag ca un magnet turiști din toată lumea.

#Muzeul de Mineralogie din Baia Mare

Muzeul de Mineralogie din Baia Mare găzduiește o colecțiie de minerale de la minele din jurul Băii Mari, unicate în lume. Multe dintre ele sunt unicate sau rarități mondiale, iar muzeul este considerat de specialiști drept printre cele mai mari muzee regionale ce este structurat pe eșantioane provenind din zona vulcanitelor neogene din Baia Mare și a zonelor adiacente.

Primele piese, aproximativ 1500 de bucăți, se aflau de mulți ani într-o magazie a Muzeului Județean, iar după ce au colecția a tot crescut, din donaii, achiziții sau colectări din subteran, în momentul de față muzeul are 20.394 de exemplare.

Dat fiind caracterul științific și educativ al muzeului, din patrimoniul său nu puteau lipsi și alte tipuri de eșantioane, nu numai de minerale, ce vin să completeze fericit contextul geologic al zonei. În consecință, s-au constitui următoarele patru colecții: de minerale, de fosile, de minereuri și de roci.

#Fostă închisoare comunistă, transformată în muzeu

În Sighetu Marmației, o celebră închisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor comunismului și al Rezistenței. De cum intri, te lovește un aer greu și apăsător, ce vorbește despre suferințele îndurate de cei care erau aduși aici. Celulele sunt dispuse pe o parte și alta a unui coridor lung, care permite vederea celulelor și la etajele superioare. Celula în care Iuliu Maniu a fost găsit mort la 5 februarie 1953 a rămas intactă, exact așa cum a fost când era locuită de omul politic care s-a opus regimului comunist. De altfel, fotografiile deținuților care au fost închiși acolo indică amploarea pe care o avea opresiunea regimului comunist.

Închisoarea Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către adminstrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni. În mai 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați.

Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil, ținuți în încăperi neîncălzite, fără a avea voie să se întindă pe paturile din celulă, sau să prvească pe geam. Cei care erau pedepsiți erau duși într-o celulă fără lumină, o încăpere absolut goală, pe care o botezaseră „neagra” . Acolo erau legați cu un lanț și puteau sta doar în picioare.

În 1955, ca urmare a Convenției de la Geneva și a admiterii României comuniste în ONU, a avut loc o grațiere. O parte din deținuții politici din închisorile românești au fost eliberați, o parte transferați în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deținuți, 54 muriseră deja. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuși, deținuți politici mai apăreau și în anii următori, mai ales “în trecere” spre spitalul psihiatric din localitate.

În 1977 închisoarea a fost dezafectată și a intrat într-un proces de degradare.

Fiecare celulă este acum o sală de muzeu, în care, urmând acum o ordine cronologică, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianța și documentația unei săli de muzeu. Aproape 8.000 de morți din închisorile și lagărele comuniste au numele gravat pe peretele rampei ce coboară la spațiul de reculegere și rugăciune, construi în curtea din spatele fostei închisori.

#Muzeul țărăncii române

La Dragomirești există un muzeu al țărăncii române. Este unicul din țară dedicat femeii și în casa veche de la 1720, în care ultima locuitoare a fost Ileana Chiș, până în 1990. |n 2001 a fost transformată în muzeu. .

Poarta este specific maramureșeană și are reprezentate câteva frânturi din viața obișnuită a țărăncii din Maramureș. În imagini sunt sculptate o mireasă și două „druște” adică domnișoare de onoare, însemne dacice, simbolul localității și o scenă de la un botez. Interesat este că sunt reprezentate doar femei, pentru că esista obiceiul ca la botez să participe doar femeile.

La intrarea în casă, o serie de obiecte vorbesc despre preocupările casnice ale femeii, dar și obiceiuri de sărbători ori alte obiceiuri de peste an. Pe perete, o serie de măști stau mărturie a unuia dintre cele mai vechi obiceiuri de Crăciun. Pe masă sunt etalate mai multe feluri de produse din grâu. Colacul mirilor, care se punea pe masă la nunți; stolnic (pâine mare, ornată frumos,.n.r.), care se punea pe masă de Crăciun și Anul Nou. De asemenea, multe obiecte de uz casnic și elemente de decor sunt expuse în muzeul dedicat femeii.

#Muzeul cânepii din Ieud

La Ieud, familia Pleș a transformat o casă veche din lemn, în muzeu al cânepei. Muzeul a fost uic până în urmă cu două luni, când în județul Timiș s-a deschis un alt muzeu, dedicat aceleiași ocupații, prelucratul cânepii. Aceasta a fost,de altfel, o materile primă de bază în confecționarea îmbrăcăminții și a obiectelor textile din viața țăranului român.

Într-una din încăperile casei vechi este expus drumul cânepii, de la cultivare, până la produsul textil finit. Afară este expusă o meliță, un dispzitv din lemn ce era folosit pe vremuri la pregătirea cânepei pentru a putea fi toarsă, apoi țesută.

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here