MARAMUREȘUL SURPRINZĂTOR – Locuri neștiute/nevăzute, demne de National Geographic!

900

Daca privesti harta Maramuresului, e foarte usor „sa bifezi” si sa spui „Eh, am vazut cam totul”. Asa o fi, doar ca de multe ori ati vazut din autocar, din fuga, mergând cu treaba ici colo. Abia daca aprofundezi, reusesti sa descoperi nestematele Maramuresului, in cea mai mare parte naturale, nu referitoare la aportul nostru, uman. Ca ghid, l-am luat pe unul din cei mai versati si mai documentati montaniarzi ai Maramuresului, Ionica Pop, care trece in revista marile atractii si curiozitatile nestiute ale Maramuresului.

# Pietre, roci, stânci

„Sunt foarte multe locuri de vizitat in Maramures, mai ales daca te dai jos din masina… Unele, daca le vezi o data sau de zece ori, au câte ceva sa-ti arate, de fiecare data. Fiecare traseu e unicat, iar iubitorii de curiozitati cam au ce vedea la noi. Foarte multe curiozitati de la noi sunt de natura geologica. Sunt acele formatiuni geologice de natura vulcanica, unele sunt pietre desprinse, alunecate, altele sunt scurgeri de lava si ramasite de cratere. Zona Budesti are de aratat o caldera vulcanica ce are pe margine acele fronturi stâncoase spectaculoase. Amintesc abruptul Ignisului, Creasta Cocosului, Piatra Tisei, Piatra Sapântei, Corhele, Piatra
Totosului. Apoi, in zone calcaroase, apar formele de relief bizare, gen pesteri si arcade, dar nu numai. Piatra Rea, Defileul Izei, Cheile Babei. Apar apoi, in zone sedimentare de gresii, cu nisipuri presate, acele formatiuni, trovantii. Exista in depresiunea Lapusului, pe Dealurile Vimei, Valea Trestiei din Suciu. O curiozitate, unica in Maramures, se gaseste in Vadu Izei pe Dealul Ursoii, niste bile perfect rotunde incastrate in roca. Bilele perfecte sunt cam de 15-20
de centimetri, in jurul unui nucleu vegetal aparute”, spune montaniardul. Evident, completam prin a aminti iubitorilor de Maramures ca detinem câteva recorduri nationale evidente. Avem
cea mai inalta cascada din România- a Cailor, de la Borsa, avem cea mai mare pasune montana- cea de la Tataru, avem cel mai lung defileu din tara, al Lapusului, de peste 30 de kilometri lungime.

# Sare avem destula

Alta perspectiva interesanta este cea a sarii. Sa nu vorbim cât de interesant ar fi, turistic, un „Drum al sarii”, de la plutele facute pe Valea Vaserului la plutele coborâte cu bolovani de sare pe Viseu si Tisa, spre Dunare… Numai ca oferta turistica a Maramuresului, ca strategie, este impresionant de absenta, inexistenta, insipida si incolora. Inodora nu e, ca miroase urât de tot a bani aruncati pe fereastra! „Depresiunea Maramuresului are aceste lentile de sare,
unele ies la suprafata prin izvoare sarate, numite de localnici „slatini”. Lacurile s-au format prin prabusirea galeriilor, E simpatica presa când anunta prabusiri de galerii, cum ca s-a topit sarea… nu s-a topit nimic, s-a extras apa sarata si a intrat apa dulce, care a dizolvat din sare. Poate peste 200 de ani, Ocna Sugatag va fi un imens lac sarat, mai stii? Mai sunt izvoare sarate si la Botiza sau la Ieud. Mai sunt acele izvoare oligominerale, cu ape sulfuroase, ca la
Dragomiresti. Alora satenii le zic „pacura”. Din pacate, foarte multe izvoare minerale au disparut, pânza freatica a scazut enorm. Ati observat si la izvorul pulsatil de la Poiana Botizii ca nu mai iese ca odinioara, intr-o zi ar putea chiar disparea”, spune Ionica Pop.

# Turism… floral?

Nu e nimic desuet aici, cei care iubesc natura si o fotografiaza cauta asa ceva. „La sfârsitul primaverii, muntii Rodnei sunt atractie turistica pentru iubitorii de flora spontana. E spectacolul oferit de inflorirea rododendronului (smârdar sau bujor de munte) ce coloreaza munti intregi, Sau cauta poienile cu narcise din muntii Maramuresului. Sau cauta, in zonele calcaroase, floarea de colt, gentiana, garofita de munte, ochiul boului. Tot primavara e vremea
cascadelor, printre cele mai spectaculoase amintesc Cascada Cailor si Moara Dracilor din Rodnei, cascada Valea Criva din muntii Maramuresului, cascadele Sipot, Covatari, Strungi si Ciuroi din muntii Ignisului. Sau Pisatoarea si Valea Rea din defileul Lapusului. Sa nu uitam de lacurile glaciare si periglaciare, ce ajung in timpul verii abia la 8-9 grade Celsius… Lacul Iezer, salba de tauri Buhaiescu, lacul Gropilor, Stiol, Vinderelul.” In fine, spune Ionica Pop, in muntii Ignis si Gutâi ar mai fi de gasit turbariile, ale noastre „nisipuri miscatoare”… „Avem o mare densitate de turbarii, de zone umede, cu flora specifica din care iese in evidenta Roua
Cerului, planta insectivora. Nu carnivora… Enumar Taul lui Dumitru, al Chendroaiei, Iezerul Mare, Groapa lui Cotos, taurile de la Hoteni. Dupa cum observati, este ce vedea prin Maramures…” spune el.

Intr-adevar, o asemenea lista, la care se adauga si sansa de a vedea animale salbatice sau pasari rare, se poate parcurge fizic-palpabil in ani. Nu intr-un sezon…

Alexandru RUJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here