MARAMUREȘENI ÎNGRIJORAȚI – „Nu există în România legi care să ocrotească în mod real copilul”

449

Populația țării noastre scade dramatic. Potrivit unor date publicate zilele trecute de Institutul Naţional de Statistică (INS), România a înregistrat un spor negativ al populaţiei la nivelul lunii aprilie faţă de martie 2018, numărul celor decedaţi fiind mai mare faţă de născuţii-vii, cu 8.910 persoane.

De asemenea, în aprilie 2018, comparativ cu aprilie 2017, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.988, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 211 mai mare în intervalul de referinţă. În acest context, sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2018 (de -8.910 persoane), cât şi în luna aprilie 2017 (de -6,711 persoane), informează Agerpres.

„Statul nu face nimic, totul e în grija părintelui”

Referitor la această situație, maramureșenii se arată îngrijorați. Ei spun că posibilitățile reduse au adus România în această situație. „Nivelul de trai e o problemă…. Cei înstăriți, milionari, oameni de afaceri, toți declară că vor copii mulți, au cu ce să-i întrețină, să le ofere un viitor. Oamenii de rând nu pot întreține un copil cu 84 lei. În țările dezvoltate există programe pentru copii, vezi Norvegia și, în general, țările scandinave. Nu există în România legi care să ocrotească în mod real copilul. Se vorbește despre drepturile copilului, există Direcția copilului, există organisme, și?! Concret, statul nu face nimic, totul e în grija părintelui, școala este <<gratuită>> doar pe hârtie. Părinții contribuie cu sume lunar/anual și <<coșul>> copilului, școlarului, adolescentului este atât cât poate părintele. Nu există programe reale de dezvoltare a copilului și adolescentului, doar anumite fundații, asociații promovează valoarea. Exemplul lui Halep… ce a făcut statul pentru ea de la vârsta de 4 ani, cu ce a ajutat-o să facă performanța de azi? Părinții s-au jertfit. Deci, pentru creșterea  și educarea unui copil, chiar și adolescent fiind, e nevoie de jertfă. Întrebarea este câta jertfă își permit părinții? Jertfă pentru unul, pentru doi, trei etc.? Dacă faci copii și pleci să muncești în străinătate și-i lași în grija bunicilor, atunci de ce mai faci copii? Copiii trebuie crescuți de părinți. Problema este și decesul copiilor, mor copii de diferite boli și din neatenția medicilor, nu cred să fie vorba doar de scăderea natalității”, a declarat G.S. (53 de ani).

„Nivelul de trai este principalul motiv pentru această situație. Românii, mai ales cei tineri, sunt nevoiți să ia calea străinătății, iar cei care rămân acasă se descurcă cum pot. Vedeți că și tinerele familii nu mai fac atâția copii ca pe vremuri. Înainte erau și câte 11 copii într-o familie, astăzi abia sunt doi-trei. Părinții se descurcă greu”, spune o altă băimăreancă.

„Se pare că la noi altele sunt prioritățile”

De asemenea, maramureșenii sunt de părere că statul ar trebui să se implice mai mult în creșterea copiilor, să existe programe care să sprijine familia.

„Scăderea aproape lună de lună a populației țării este un semnal de alarmă pe care trebuie să-l luăm în considerare, mai ales de către cei de la conducerea țării. Cred că ar trebui să încurajeze natalitatea prin diverse măsuri concrete, de susținere a familiei, în primul rând printr-o stimulare financiară. Alte țări o fac, așa că nu văd de ce nu s-ar putea și la noi. Din păcate, se pare că la noi altele sunt prioritățile, dar la cifrele pe care le vedem în ceea ce privește sporul natural, ar trebui să se miște ceva la nivel superior. În caz contrar, viitorul nu sună bine pentru România, iar dacă la toate astea adăugam și problema refugiaților, lucrurile s-ar putea complica și mai mult peste ani”, consideră Mihai Rus.

Lavinia-Codruța HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here