MARAMUREȘ – Modernizări ample la Satulung

307

Primăria Satulung derulează mai multe proiecte care privesc asfaltarea a aproape 10 kilometri de drum, construcția unei săli de sport și a unei grădinițe. De asemenea, alimentarea cu apă și canalizarea pentru două sate aparținătoare sunt prioritate pentru anul viitor.

Se asfaltează drumurile

Drumuri de interes local ce însumează 9.800 metri sunt asfaltate la Satulung, prin două proiecte de finanțare. „Sunt făcute toate demersurile, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Cu cele două proiecte cuprindem aproape toate drumurile comunei, în proporție de 90%”, spune primarul Bujorel Mureșan. Valoarea lucrărilor se ridică la 1,6 milioane de euro.

De asemenea, în foarte scurt timp vor începe lucrările de asfaltare al cele trei străzi din „Cartierul tinerilor”. Cele aproximativ 150 de case au fost construite pe câte o mică parcelă de pământ, ce au fost atribuite de către primărie tinerilor din localitate, cu scopul de a-i determina să se întoarcă acasă.

Tot pe aceste străzi urmează să înceapă lucrările la rețeaua de alimentare cu gaz. „La apă acum se poate racorda toată lumea, iar de săptămâna viitoare începem lucrările și la gaz”, a mai spus primarul comunei Satulung.

Sală de sport modernă

Comuna Satulung va avea sală de sport nouă și modernă. Proiectul, în valoare de aproape 600.000 de euro, va începe chiar în această toamnă. „Licitația a fost câștigată de o firmă din Sălaj. S-a predat amplasamentul, preconizăm că vor începe lucrările chiar în această toamnă, cel puțin nivelarea terenului și organizarea de șantier”, a arătat primarul Bujorel Mureșan. Acesta a mai promis că sala de sport va avea un design modern, cu multă sticlă și metal. Se anunță că până anul viitor va fi gata.

Grădiniță nouă

Până la începerea anului școlar viitor, comuna Satulung va avea o grădiniță nou-nouță. Administrația locală a demarat proiectul pentru construcția uneia noi, după ce clădirea vechii grădinițe a fost retrocedată. „Aici a fost o grădiniță reabilitată prin anii 19996-2000. Dintr-o ruină, am reabilitat-o și am făcut-o funcțională, iar apoi a fost retrocedată la Biserica Reformată. S-a făcut o greșeală în perioada aceea, eu nu eram atunci în primărie”, mai spune primarul.

Noua grădiniță se realizează printr-un proiect pe fonduri europene. Aici vor putea învăța în jur de 100 de copii din comună, în trei grupe. Imobilul va cuprinde trei săli, câte una pentru fiecare grupă, va avea parter și etaj. Investiția se ridică la aproximativ 600.000 de euro.

Cămin cultual nou, canalizare și apă în sate

Reabilitarea căminului cultural de la Hideaga a intrat în linie dreaptă. Lucrările s-au „mutat” acum în interior, iar până la primăvară vor fi finalizate. Investiția de 500.000 de euro obținută din fonduri europene vizează reabilitarea și extinderea imobilului. Primarul spune că va fi cel mai modern cămin din comună, fiind cel de-al șaptelea modernizat, după celelalte șase din comună.

Pentru anul viitor, primăria Satulung intenționează să înceapă lucrările de canalizare și alimentare cu apă la Arieșul de Pădure și la Finteușu Mic. „Asta e prioritatea numărul 1 pentru anul viitor. Proiectul este aprobat, mai trebuie să achiziționăm un teren pentru stația de epuare”, a precizat primarul Bujorel Mureșan.

 

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here