MANASTIREA ROHIA – 30 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt

148

În 30 martie 1989 trecea la cele veșnice Părintele Nicolae (Dela Rohia), iar de atunci au trecut 30 de ani. Pentru a cinsti memoria celui care a fost părintele Nicolae, în acest final de martie la Mănăstirea Rohia vor avea loc o serie de manifestări dedicate lui Nicolae Steinhardt.

Duminică, 31 martie 2019, de la ora 09.30, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfânta Ana”, Rohia. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va săvârși Slujba Parastasului pentru monahul Nicolae Steinhardt (dela Rohia), cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

În 30 martie 2019, se împlinesc treizeci de ani de când Monahul Nicolae Steinhardt s-a mutat la Domnul (30 martie 1989). La împlinirea a treizeci de ani de postumitate, Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, împreună cu Fundația N. Steinhardt, organizează câteva activități dedicate Părintelui Nicolae.

Astfel, de la ora 10,30 va avea loc slujba Parastasului de pomenire în cimitirul mănăstirii la mormântul Părintelui Nicolae Steinhardt, ora 11,15 – în biserica mare a mănăstirii va avea loc Masa rotundă cu tema: Monahul Nicolae Delarohia -Treizeci de ani de postumitate, ora 15,00 – ședința Fundației N. Steinhardt, respectiv ora 16,00- ședința Colectivului Redacțional pentru editarea Operei Integrale N. Steinhardt cu reprezentantul Editurii Polirom.

La aceste evenimente spirituale și culturale vor lua parte membrii Fundației N. Steinhardt, cei care l-au cunoscut pe Părintele Nicolae și cei care doresc să cunoască Opera și Personalitatea omului de cultură și a Monahului Nicolae Delarohia.

Pentru cei care nu știu, în 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în 1979 să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. Potrivit wikipedia.org, la mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă sunt Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988).

„În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Justin Hodea -starețul mănăstirii- și cu părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: “Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele”. Iar Părintele Justin îi răspunde: “Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum”, conform sursei citate.

În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, suferă un infarct și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare în ziua de joi, 30 martie 1989.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here