LUPTA CU APA – Opt poliţişti maramureşeni participă la campionatul de înot al MAI

453

Lupta cu apa i-a adus pe poliţiştii maramureşeni pe cele mai înalte trepte ale podiumului la toate concursurile naţionale şi internaţionale la care au participat. În municipiul Târgovişte, în perioada 03 – 07 iulie, se va desfăşura etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit IPJ Maramureş, înzestraţi cu abilităţi sportive de excepţie, comisar șef Balazs Robert, inspector Băltan Adrian-Claudiu, agent şef principal Sălăjan Radu-Daniel, agent şef adjunct Munteanu Adrian-Marius, agent principal Ardelean Ciprian-Andrei, agent principal Pop Florina, agent Marin Simona Emilia din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi comisar de poliţie Buciuman Vasile din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Maramureş vor participa în acest an la competiţia organizată de M.A.I.

“Poliţiştii practică acest sport din pasiune, cu seriozitate şi consecvenţă. Toţi au demonstrat că antrenamentul constant, ambiţia de autodepăşire şi motivaţia sunt cele mai importante chei spre reuşită în orice domeniu. Atât rezultatele obţinute la serviciu cât şi medaliile de la toate competiţiile la care au participat sunt mărturia faptului că sunt adevăraţi performeri.
Conducerea inspectoratului de poliţie se mândreşte cu ei, le urează şi de această dată mult succes la probele la care vor concura şi speră să se întoarcă acasă cu cât mai multe medalii!”, se arata in comunicatul de presa al IPJ Maramures.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here