LUCRARE ABANDONATĂ ÎN BAIA MARE – Restricții de “viteză” pentru pietonii care circulă pe Aleea Dobrogei

244

De mai bine de două săptămâni, SC Vital SA a abandonat o lucrare pe care a efectuat-o pe Aleea Dobrogei din Baia Mare.

Totul a pornit de la o avarie serioasă la rețeaua de apă, care a cauzat seriose neplăceri locuitorilor din zonă. Situația a fost remediată, în decurs de câteva ore, de angajații societății care se ocupă de distribuția apei în oraș, însă locul în care s-a produs avaria nu a mai fost adus la starea inițială. Groapa, destul de mare, săpată pentru înlocuirea conductelor defecte, a fost astupată cu pietriș și nisip, dar trotuarul nu a mai fost refăcut.

Probabil, pentru siguranța cetățenilor de pe Aleea Dobrogei, SC Vital SA a pus pe trotuarul cu pricina un indicator de restricție de viteză care mai are imprimată doar cifra 3 (trei), după ce cifra 0 (zero) a căzut victimă vicisitudinilor vremurilor. În traducere liberă, pietonii nu pot să meargă pe trotuar cu o viteză mai mare de 3 km/h, ceea ce nu este dăunător, ținând cont de temperaturile ridicate din această perioadă.

Locuitorii din zonă s-au obișnuit deja cu peisajul, dar speră totuși că trotuarul va fi refăcut de cei care l-au spart.

Marius CÎMPIAN

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here