EDITORIAL – Linie dreaptă pentru alegerile prezidențiale

305

S-au depus semnăturile de susținere pentru viitorii candidați la președinția României.

Partidele mari fac jocurile politice. PNL, cu sprijinul oferit și acceptat de actualul președinte al României, Klaus Werner Johannis, are 2,2 milioane de semnături. Pe lângă membrii de partid, Iohannis a reușit să obțină simpatia în rândul românilor, ceea ce se constituie într-un mare avantaj și pentru PNL. Ecuația acestor alegeri devine, astfel, trambulină viabilă pentru liberali, care vor intra ca favoriți în competițiile electorale ale anului viitor.

Actualul președinte al României are prima șansă pentru a deveni viitorul președinte al României! Logic ar fi ca PNL să fie partidul câștigător al alegerilor locale și generale de anul viitor. Până atunci mai e vreme de trecut, așa că nu se știe ce se va mai întâmpla într-o lume politică și o lume românească fluide!

PSD-ul (partid aflat la Putere) a pus în mișcare pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la președinția României un aparat de partid performant, 1, 5 milioane de români susținând-o pe aceasta în viitoarea competiție electorală.

Partidul social-democrat are de surmontat un val de antipatie populară, născut în perioada Liviu Dragnea, când liderul a capturat partidul acesta care n-a dat voie pesediștilor reali să-și spună răspicat problemele deoarece satârul excluderilor era la el acasă în CEx! Cu toate acestea, PSD a adunat semnături foarte multe și din afara partidului.

Criticată zilnic, Viorica Dăncilă află pe propria piele că publicitatea negativă poate avea efecte pozitive într-o competiție electorală.

Alt candidat de luat în seamă e cel al USR-PLUS, Dan Barna, cu 400.000 de semnături pentru candidatură. Partidul acestuia se află la prima confruntare electorală la președințiale. Un eventual scor obținut de Barna e imposibil de estimat. USR-PLUS, însă, câștigă simpatie având candidat propriu, ceea ce nu se poate spune despre Pro România, partid condus de Victor Ponta, care-l susține pe Mircea Diaconu (candidat independent)!

Toader Paleologu (PMP) face o figură atipică de candidat: un intelectual rafinat candidat la președinție, competiție unde contează enorm voturile celor de la sate și orășele. PMP-ul, însă, va câștiga un profit electoral în viitor cu acest candidat propriu.

|n concluzie, Iohannis și PNL au o șansă reală de a câștiga alegerile încă din primul tur, ceea ce ar fi o catastrofă electorală pentru PSD. Există și șansa unei finale (în turul doi): Iohannis – Dăncilă!!! Cam atât!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here