LIBER LA ZĂPADĂ – Zona de lângă Baia Mare unde vor fi cinci pârtii de schi

59
Baia Mare nu are ștrand, dar nici grădină zoologică. Băimărenii se duc să se bălăcească în localități din apropierea municipiului, cum este Tăuții Măgherăuș sau Săcălășeni. Iar viitorul le-ar putea aduce și pârtii de schi aproape de casă, acestea urmand a fi amenajate în orașul Tăuții Măgherăuș.  Mai precis, pentru zona Băița planurile sunt de amenajare a unei pârtii de schi în zona Hagău, respectiv Pietroasa – legătură cu domeniul schiabil Luna-Șes.
În Tăuții Măgherăuș vom avea Baby-Schi – zona Dioș- Somoș, respectiv patinoare – zona Aeroport și zona rezidențială pe fostul Lac de acumulare. Nu a fost uitat nici Nistrul,  care va avea două pârtii de schi, una în zona Releu, respectiv pârtie de baby-schi – Lac Nistru. Cei din Bușag vor avea un patinoar – zona limitrofă comuna Cicârlău.
Orașul Tăuții Măgherăuș este stațiune turistică de interes local, fiind desemnat DESTINAȚIE EUROPEANĂ DE EXCELENȚĂ – EDEN, titluri care ajută la obținerea unui punctaj mai mare în atragerea de Fonduri Europene, conform declarațiilor făcute de către primarul Anton Ardelean.
Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here