LI S-A ÎNFUNDAT!- Trei tineri din Maramureş, arestaţi pentru trafic de droguri. Cum au fost prinşi

1398

Urmări în cazul celor doi tineri prinşi în urmă cu câteva zile, având la ei un kilogram de cannabis.

Reprezentanţii Tribunalului Maramureş au adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că prin încheierea penală nr. 25/DL/30.05.2018, pronunţată în dosarul nr. 1150/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30 mai 2018, până la data de 28 iunie 2018, inclusiv, a doi tineri.

Este vorba despre inculpaţii A.M.I., în vârstă de 26 de ani, cu reşedinţa în Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, P.M.R., în vârstă de 27 de ani, cu reşedinţa în Cluj-Napoca şi D.F.D., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Cluj Napoca, ambii cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

# Au transportat droguri cu autoturismul bunicii
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că aceştia au fost prinşi în trafic, la data de 29 mai 2018, ora 01.15, de organele de poliţie din Baia Sprie, transportând o cantitate de circa un kilogram de cannabis. “De asemenea, instanţa a reţinut că inculpatul P.M.R. i-a solicitat inculpatului A.M.I. sprijinul pentru a-şi procura droguri, iar inculpatul D.F.D. a pus la dispoziţie autoturismul bunicii sale şi suma de 20.000 lei, din care câte 2.000 lei şi-au păstrat inculpaţii A.M.I. şi P.M.R. Se presupune că incupatul A.M.I. a deţinut în vederea consumului propriu asemenea substanţe. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a precizat judecătorul Ileana-Daniela Waltner, conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here