LEGE – Femeie din Sălsig, condamnată de Curtea de Apel din Reggio Calabria la 9 ani și 4 luni închisoare pentru prostituție

5133

Polițiștii maramureșeni au pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei închisorii. Printre ele și cel al unei femei de 36 de ani, din Sălsig, care a fost condamnată de Curtea de Apel din Reggio Calabria din Italia la 9 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere, favorizare și exploatarea prostituției, respectiv prostituția minorilor. Aceasta a fost depistată ieri și încarcerată de polițiștii din localitate.

La Sighetu Marmației, polițiștii Biroului Urmăriri au identificat doi tineri, pe numele cărora Judecătoria Sighetu Marmației a emis mandate de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Un tânăr de 31 de ani a fost condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, iar  un tânăr de 32 de ani are de executat o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

 Potrivit IPJ Maramureș, un băimărean, de 42 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals a fost identificat și încarcerat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii din Ulmeni au încarcerat un bărbat de 49 de ani, de pe raza comunei, pe numele căruia Tribunalul Maramureș a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani de închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Toate persoanele au fost depuse în penitenciar în vederea executării pedepselor.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here