LACRIMI DE SEPTEMBRIE – Diaspora maramureșeană a plecat către țările de adopție. Turiștii încă nu!

69

Vara care e pe cale să se încheie a adus un aflux mare de turiști în Maramureș. Obiectivele de interes din județul nostru au fost luate cu asalt de români și străini. Cele mai “atacate” par a fi, din câte s-ar părea, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Mănăstirea Bârsana și Mocănița de pe Valea Vaserului. Însă, lista este lungă, iar zilele încă permisive din punct de vedere meteorologic par a nu-i îndepărta pe turiști, încă.

Însă, afluxul mare de persoane din Maramureș s-a datorat și faptului că am avut foarte mulți plecați în străinătate întorși acasă. Diaspora s-a întors în județ în luna august, lucru vizibil pe șoselele din Maramureș. Stranierii au participat la întâlnirile cu fiii satului, organizate de autorități în mai multe localități din județ. De la Mireșu Mare la Ieud și de la Bârsana la Săpânța ori Groșii Țibleșului, au avut loc manifestări de socializare cu cei care au ales să își desfășoare activitatea în afara țării și care se întorc acasă în concediu numai.

# Lacrimi la final de concediu
Melisa și-a făcut un obicei în a veni în Maramureșul natal în fiecare vară. Din păcate, însă, uneori, numai vara. “După ce ne-am mutat în Germania, am văzut România numai de o dată, maximum de două ori pe an. De obicei, ne luăm în concediu la început de august și stăm vreo trei săptămâni, maximum o lună, în România. Avem apartamentul aici, nu l-am vândut, însă, a devenit o casă de vacanță. Oricât de ciudat pare, pentru noi acasă e acolo. Oricum, pentru nemți e clar că luna august e luna în care românii merg acasă, o știu și angajatorii asta. Am mers pe la noi prin județ, am mers la strand, la piscină, ne-am delectat cu România. Am mers și pe la Săpânța, am mers și pe la Satu Mare. Joi urmează să plecăm, însă alți cunoscuți au plecat deja către Germania. Vom vedea dacă reușim să ne întoarcem de sărbători. Dacă nu, vom putea veni numai vara viitoare. Nu e ca și cum e ușor să fim plecați, dar nici rău nu e, pentru că România are multe lipsuri. Desigur, e mai greu cu membrii familiei care rămân acasă. Întotdeauna sunt lacrimi la plecare”, a explicat Melisa.

# Diaspora investește mai mult în gospodării
Nu există localitate din Maramureș unde să nu existe zeci, dacă nu chiar sute de cazuri ca și această familie. Ba în unele localități, procentele sunt foarte mari. Însă, cert este că sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie aduce multe lacrimi în familiile din județ, întrucât presupune despărțirea temporară de unele persoane apropiate, care au ales străinătatea pentru un trai mai bun. “A cam început lumea să plece. Avem vreo o mie plecați, în condițiile în care comuna noastră are peste 4.000 de locuitori. Cei mai mulți sunt în Marea Britanie, în zona Londrei, însă avem și mulți prin Italia și Franța. Am avut întâlnirea cu fiii satului, unde am avut prilejul de a socializa și de a ne revedea. Am făcut o întâlnire cu ei, să vedem care sunt problemele cu care se confruntă ei. Mulți investesc în case, în gospodării și aveau unele nelămuriri legate de intabulare și de titlurile de proprietate. Cei plecați cam în propriile gospodării, puțini și investesc. Avem un localnic care și-a deschis un local și care funcționează, însă sunt cazuri rare în care deschid afaceri. Mai vine Diaspora și iarna, însă ponderea este mai mică decât vara”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Nicolae Traian David, primarul comunei Ieud.

# Turiștii au rămas “să îngroașe” rândurile
În Ocna Șugatag, sunt aproximativ 300-330 de persoane plecate la muncă în străinătate. Se întorc, negreșit, pe timp de vară, ba chiar se reîntorc cu totul pe meleagurile natale. Însă, cum localitatea are un specific, cel de stațiune turistică, situație este de așa natură, încât numărul de persoane pe timp de vară este în creștere nu numai ca urmare a celor plecați în străinătate, ci și datorită vizitatorilor estivali. “Într-o vreme i-am numărat și erau vreo 275, apoi a crescut la 300 și a depășit numărul. Am avut și surpriza ca unii să își reînscrie copiii înapoi acasă. Cei mai mulți sunt plecați în Spania, Italia, dar avem și Austria, Germania și chiar Irlanda. Cam au început să plece înapoi de lunea trecută, după ce au stat cam toată luna august acasă. Nu investesc în afaceri, mai degrabă pe terenurile lor. În 2005 am dat cele mai multe parcele și fiecare a început să își facă una, alta, pe propriile gospodării. Acum s-a mai subțiat numărul de oameni din Ocna, că au plecat cei din Diaspora, se vede asta din faptul că e mai liberă șoseaua către Sighet, însă turiști tot mai avem, chiar dacă a început luna septembrie. E posibil ca luna august 2019 să fii fost cea mai puternică din punct de vedere al turismului, recent. A recuperat tot ce s-a pierdut din cauza ploilor în iulie. Nu a căzut un strop de ploaie la noi. Avem aducțiunea de apă pentru 2.500 de persoane și am avut în stațiune, în Ocna strict zic, vreo 15.000. A trebuit să sistăm apa pe timp de noapte. Au fost piscine unde nu au mai lăsat oameni pentru că nu mai era loc în apă. Am văzut mulți turiști din Buzău, Teleorman, cu care am vorbit și chiar mi-au zis că avem o zonă mirifică. Ba chiar ne-au cerut recomandări despre ce să viziteze. Încă avem turiști mulți în Maramureș. Ideea e că Diaspora a plecat, însă turiști încă sunt”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Șugatag.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here