LACRIMI – Dănuț, tânărul decedat în accidentul de la Fersig, va fi condus pe ultimul drum luni (FOTO)

592

Multă suferință, zilele acestea, pentru membrii familiei, prietenii și apropiații lui Dănuț Ionuț, tânărul în vârstă de numai 20 de ani, decedat în teribilul accident feroviar de la Fersig.

Multă lume se întreba unde mergea Dănuț la acea oră din dimineață. Tânărul din Fersig era la Centrul Universitar Nord Baia Mare – Facultatea de Inginerie și mergea să dea o restanță la un examen. În momentul în care a ajuns la trecerea de nivel peste calea ferată, pe fondul ceții dense, nu a văzut că vine trenul. Trecerea nu este semnalizată decât cu crucea Sfântului Andrei, nicidecum cu semnale acustice și luminoase! În acel moment, a fost izbit de locomotiva garniturii de tren care efectua deplasarea din Baia Mare în București.

Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe. Unele sunt atât de cutremurătoare, încât îți lasă fiori reci pe șira spinării.

“Mereu împreuna dragul meu frățior. Te iubesc enorm de mult. Hai acasă, te rooooooog!”, a scris, copleșită de durere, Maria, sora lui Dănuț.

“Stiu ca ma auzi ! Stiu că ne privești de sus ! Mereu vei ramane in inimile tuturor! Ai fost esti si vei fii un suflet minunat ! Dar ai lasat aici pe pamant o multime de lacrimi, ai lasat prieteni care teau iubit , ai lasat o familie indurerata ! ! Doamne, ai grija de sufletul lui si odihnestel in pace ! Sper ca acolo unde esti sa fi la fel de fericit cum ai fost aici ! Dumnezeu sa te odihneasca in pace ! Acum esti un inger intre alti ingerii !”, a scris și Mădălina.

“Deci mie inca nu imi vine sa cred…dragul meu Danut ,stiu ca tot ce scriu aici nu are o mare relevanta..deoarece tu nu mai esti in momentul de fata alaturi de noi..dar din tot sufletul meu iti spun ca mereu vei ramane “suricata” mea preferata si ca nu te voi uita niciodata. Pentru ca ma faceai sa rad de fiecare data cand te vedeam, pentru ca de fiecar data cand simteam ca nu mai pot sa spal pahare tot timpul ma ajutai si dupa faceai misto de mine. Pentru ca nu era zi la Suior in care sa nu fugim unul dupa altul cu matura. Zambesc si plang in acelasi timp..cand imi aduc aminte,dar si mai dureros este faptul ca aceste lucruri nu se vor mai repeta …Dumnezeu sa te odihneasca…”, a scris Cătălina.

“Fratioare, nu-mi vine sa cred!!! Te-ai dus prea repede dintre noi !! Iti promit si iti jur că eu voi avea grije de fetele noastre !!! Ai fost si vei fii mereu in mintea mea !!!!! Dumnezeu să te odihnească în pace!!!! Surorilele tale de acum vor fii surorile mele….Te rog frumos zi-mi ca nu-i adevărat! Ai fost si vei fii fratele meu!!”, a scris și Johnny.

Toți cei care doresc să îl conducă pe Dănuț pe ultimul său drum în această lume au ocazia să o facă luni, începând cu ora 13.00. Slujba de înmormântare va avea loc la capela din localitatea Fersig.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

Cătă ȚINEGHE

Citește și

CRUNTĂ SOARTĂ – Cine este tânărul decedat la Fersig. Firul vieții lui Dănuț a fost curmat brusc (FOTO)

ACTUALIZARE 3 – ACCIDENT FEROVIAR – Mașină spulberată de tren în Maramureș. Un tanar de 20 de ani a murit după ce a fost efectiv proiectat în afara autoturismului (FOTO)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here