LA „ȘINCAI” – A X-a ediție a concursului interjudețean de matematică „Argument”. Un maramureșean a câștigat marele premiu

370

În 9-10 noiembrie, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare a găzduit cea de-a X-a ediție a concursului interjudețean de matematică „Argument”.

La concurs au participat peste 300 de elevi din mai multe județe ale țării, marele premiu fiind obținut anul acesta de un maramureșean.

„Cu o participare de excepție, a 328 de elevi de gimnaziu și liceu pasionați de matematică din județele Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureș, Mureș și Sălaj, competiția a fost o nouă pledoarie pentru matematică, iar argumentele au fost soluțiile ingenioase la problemele provocatoare pe care au trebuit să le rezolve concurenții. Președintele concursului și autorul subiectelor pentru liceu și al unora dintre problemele de la gimnaziu a fost, și de această dată, prietenul <<Șincaiului>>, domnul conferențiar universitar dr. Vasile Pop, de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Trebuie să menționăm faptul că, pentru prima oară, Marele premiu <<Dumitru Angheluță>>, acordat elevului de liceu care a obținut cel mai mare punctaj din concurs, precum și profesorului acestuia, a ajuns acasă. Fericiții câștigători sunt elevul Ioan Alexandru Mureșan, din clasa a XII-a, și profesorul Nicolae Mușuroia”, se precizează pe pagina de Facebook a Colegiului băimărean.

Lavinia-Codruța HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here