JANDARMII ŞI SPORTUL – Meciurile de acasă, din weekend, monitorizate în Maramureş

221

Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestările sportive ce vor avea loc în această perioadă, prin activităţi specifice pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestora, prin măsuri de prevenire şi combatere a fenomenului contravenţional şi infracţional.

În ziua de vineri, 25 ianuarie, începând cu ora 17.00, are loc meciul de baschet, din cadrul Ligii Naţionale, faza 2, etapa a 2-a, dintre echipele CSM Sighetu Marmaţiei şi CSM Focşani, competiţie sportivă ce se va desfăşura la sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei iar sâmbătă, 26 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de volei masculin dintre echipele CS Ştiinţa Explorări Baia Mare şi SCM Zalău, din cadrul Campionatului Naţional.

Pentru desfăşurarea evenimentelor sportive în condiţii de siguranţă publică, Jandarmeria Maramureş informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în sala sportivă astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceste competiţii sportive. Este interzis accesul în sala sportivă cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

“Recomandăm participanţilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a competiţiilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive şi să solicite la nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112”, a precizat maiorul Vasile Nicolae Radu, purtătorul de cuvânt al IJJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here