JANDARMII, CU OCHII PE EI – Turiştii care ajung în Maramureş, sfătuiţi să respecte natura

584

Având în vedere faptul că în perioada următoare foarte multe persoane se vor afla în staţiunile turistice montane de pe raza judeţului, jandarmii maramureşeni reamintesc tuturor cetăţenilor să respecte prevederile Legii nr. 54 din 2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvata a acestora.

Jandarmii cer turiştilor să respecte o serie de reguli de bază atunci când se află în natură, respectiv să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă sau să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective.

Turiştilor li se mai recomandă să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat, să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop, să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate, să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă sau să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise.

Foarte important de reţinut este că turiştii, sub nicio formă, nu trebuie să hrănească animalele sălbatice. Apoi, li se mai recomandă să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit, să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori, să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate, să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, respectiv să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru aceste activităţi.

Pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan, turiştii pot apela cu încredere la ajutorul oferit de jandarmii montani în orice împrejurare care le poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, sau apelând „112”.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here