ITM MARAMUREȘ – Informații despre intermedierea și plasarea forței de muncă în străinătate

705

Conform prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată cu modificările și completările ulterioare, activitatea de plasare a forței de muncă în stăinătate poate fi desfășurată de un agent de plasare a forței de muncă (persoană juridică).

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș atenționează cetățenii că acesta are, în principal, următoarele obligații:
– să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul;
– să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator, conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă;
– să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere;
– să efectueze activitățile de mediere și plasare în mod gratuit.

Contractul de mediere este un contract de natura civilă care se încheie de către agent cu cetățeanul român. Acest contract trebuie să conțină: denumirea angajatorului din străinătate/țara pentru care se face medierea în vederea angajării, adresă, număr de telefon/fax; descrierea muncii și a condițiilor de muncă, durata timpului de muncă, durata contractului de muncă, salarizare, condițiile de transport și de locuit.

“Începând cu data de 5 martie, agentul de plasare nu mai are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe. Agenții de ocupare a forței de muncă au obligația de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetățenii români și angajatorii străini în limba română”, precizează ITM Maramureș.

Marius CÎMPIAN

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

foto: master-proof.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here