ÎNVĂȚĂMÂNT – Doar 50 de dascăli maramureșeni s-au titularizat în această vară

413

280 de dascăli maramureșeni au luat cel puțin nota 7 (șapte) la examenul național de Titularizare 2018. La acest examen au fost înscriși 594 de candidați din Maramureș, 103 luând note mai mici decât 5 (cinci), iar 211 note cuprinse între cinci și șapte.

Dascălii din Maramureș cu note mai mari sau egale cu șapte au participat, în perioada 25-27 iulie, la ședințele publice de ocupare a celor 111 posturi vacante pe perioadă nedeterminată, care s-au desfășurat la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare.

“În cadrul acestei etape s-au titularizat 50 de dascăli. Conform legii, cele 61 de posturi neocupate s-au transfomat din posturi vacante pe perioadă nedetminată în posturi care pot fi ocupate doar pe periodă determinată”, a declarat, pentru “Glasul Maramureșului”, prof. Adriana Meșter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Pentru dascălii maramureșeni urmează alte etape de mobilitate în cadrul cărora aceștia se pot detașa, își pot prelungi activitatea sau pot ocupa posturi pe perioadă determinată.

Doritorii își pot depune dosarele la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în perioada 23-24 august.

Probele practice sau orale se vor desfășura în data de 27 august, iar proba scrisă în 28 august. Contestațiile pot fi făcute în perioada 28-29 august.

Repartizarea pe posturile rezervate sau rămase vacante se va desfășura în zilele de 29 și 30 august.

Dintre cele 61 de posturi disponibile în acest moment în Maramureș cele mai multe se adresează educatoarelor și profesorilor cu specializarea muzică instrumentală și educație fizică.

Marius CÎMPIAN 

Mai multe știri pe AxaNews.ro!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here