ÎNTR-UN FINAL -Moluște din Marea Neagră, în curand pe piața românească

136

Prin clasificarea celor 3 zone de producție a moluștelor bivalve vii din apele teritoriale ale Mării Negre, de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor(ANSVSA) se poate realiza exploatarea acestor resurse valoroase. Se oferă astfel posibilitatea înființării de noi unități în acest sector, de creare de noi locuri de muncă și de dezvoltare a economiei zonei.

Potrivit ANSVSA, în apele teritoriale românești, moluștele bivalve vii sunt reprezentate de midii și vongole. Acestea fac parte din categoria fructelor de mare și sunt o importantă sursă economică pentru țara noastră.

„Conform Regulamentelor Uniunii Europene, din rațiuni de siguranță alimentară, moluștele bivalve vii pot fi introduse pe piață pentru consumul uman numai din zone clasificate de către autoritatea competentă a țării respective. Clasificarea reprezintă procedeul de stabilire a calității apelor din zonele de recoltare a moluștelor bivalve vii din punct de vedere microbiologic și se realizează prin recoltarea și analiza probelor de la acestea.

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Robert Chioveanu, a răspuns solicitărilor venite din partea asociațiilor de pescari, și-a asumat acest proiect și la începutul lunii martie a convocat instituțiile responsabile pentru clasificarea zonelor de producție a moluștelor bivalve vii din teritoriile românești ale Mării Negre (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția Naționala de Pescuit și Acvacultură, Ministerul Educației și Cercetării prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Națională Apele Române).

Au fost stabilite 3 zone pretabile pentru recoltarea moluștelor bivalve vii și anume zona 2, cuprinsă între Perișor și Chituc (Tulcea), cu o suprafață de cca. 215 Mm2, zona 3, cuprinsă între Năvodari și portul Constanța (Baia Mamaia), cca. 109 Mm2 și zona 4, cuprinsă între Agigea și Mangalia, cu o suprafață de cca. 101 Mm2”, precizează ANSVSA.

În baza programului întocmit de ANSVSA, începând cu luna aprilie au fost recoltate de către medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA Tulcea și Constanța, probe săptămânale de midii/vongole care au fost analizate în Laboratoarele Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea și Constanța. Rezultatele analizelor microbiologice obținute au determinat clasificarea inițială în clasa A pentru toate cele 3 zone.

ANSVSA susține că clasa A semnifică o calitate superioară a apelor din punct de vedere microbiologic, ceea ce permite introducerea directă pe piață pentru consumul uman a moluștelor bivalve vii, fără a mai fi necesară purificarea sau relocarea acestora.

De asemenea, au fost recoltate și examinate probe pentru determinarea biotoxinelor marine, fiind obținute rezultate corespunzatoare, moluștele fiind sigure pentru consumul uman: „Livrarea moluștelor bivalve vii spre unitățile de comercializare se realizează printr-un centru de expediere autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor. În aceste centre, pachetele cu moluște bivalve vii sunt etichetate cu informații pentru consumatori și li se aplică și o marcă de identificare de formă ovală”.

“Clasificarea zonelor de producție a moluștelor bivalve vii din Marea Neagră este o realizare cu important impact economic. Mă refer la midiile și vongolele colectate de pescarii din țara noastră, prin care se pot astfel exploata aceste resurse naturale valoroase și dezvolta economia zonei”, a precizat președintele ANSVSA.

Dragoș HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here