INTERZIS – Șofer drogat depistat la Mogoșești

196

Polițiștii maramureșeni au fost sesizați despre faptul că o autoutilitară este condusă haotic pe raza localităţii Mogoşeşti. Autovehiculul în cauză a fost depistat de către polițiști în scurt timp, stabilindu-se că la volan se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Hideaga. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Numai că întrucât avea un comportament suspect, tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, precizează IPJ Maramureș.

Viteză prea mare

Aseară poliţiştii au intervenit pe raza localităţii Ocoliş, unde s-a produs un accident de circulaţie cu pagube materiale. Un băimărean de 59 de ani, care conducea un autovehicul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat un autoturism parcat în afara părţii carosabile, în faţa porţii de acces într-un imobil.
Şoferul emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

IPJ Maramureș ține să precizeze că în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.

FOTO dej24.ro

Dragoș HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here