INTERVIU AxaNews.ro – Cu primarul Bujorel Vasile Mureşan, despre “Sărbătorile comunei Satulung” (VIDEO)

258

Reporter – Domnule primar, în anul 2015, a fost întreruptă “tradiţia Săbătorilor Satulungului”. Zilele acestea, de iulie 2018, se va relua! Care au fost cauzele acestei întreruperi?

Primarul Bujorel Vasile Mureşan – Vedeţi dvs, cauzele au ţinut de costurile sărbătorii. Am constatat, în anul 2015, împreună cu Consiliul Local, că sărbătoarea a fost costisitoare. Drept care, în 2016 şi 2017, nu s-a mai organizat. După acest hiatus de doi ani, s-a dovedit că Sărbătoarea, ce s-a născut în anul 2002, a intrat în tradiţia locului şi e bine să o continuăm. Aşa că s-au alocat 50.000 de lei şi, în 21-22 iulie, va avea loc această sărbătoare.

Reporter – Ziceţi că e importantă tradiţia aceasta, aşa aţi constatat! Fiţi mai explicit!

Primarul Bujorel Vasile Mureşan – În urmă cu mulţi ani, aici, se organiza o sărbătoare, în luna mai. Participam şi eu alături de toată suflarea comunităţii. Adeseori, îmi vin în minte acele zile. Din 2002, sărbătoarea noastră a fost pe buzele tuturor. Se vorbeşte despre ea, aşa că reluarea acestei tradiţii este foarte importantă pentru Satulung. De aceea, în 21-22 iulie, îi aşteptăm pe toţi, să sărbătorim împreună.

Reporter – Care ar fi programul sărbătorii?

Primarul Bujorel Vasile Mureşan – Zilele acestea, detaliem evenimentele pe care le vom organiza şi vom transmite inclusiv presei orele de desfăşurare a sărbătorii. Însă, doresc să menţionez că în cadrul programului, avem un moment special în care vom sărbători perechile, soţ şi soţie, cu peste 50 de ani de căsnicie. E cazul să îi onorăm pe aceşti oameni şi să îi avem ca exemplu de viaţă în comunitate.

Marian ILEA

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here