INTERVENŢIE ÎN PRIMA ZI – Jandarmii montani au debarasat arborii căzuţi în Pasul Prislop (FOTO)

487

Marţi, 1 ianuarie, în jurul orelor 12.00, jandarmii montani din Borșa au fost informați de către un cetățean despre faptul că circulația pe DN 18, în zona Pasului Prislop, a fost îngreunată de câțiva copaci, doborâți probabil de greutatea zăpezii care a căzut în ultima perioadă.

Cei patru jandarmi montani ce se aflau în executarea serviciului și care erau foarte aproape de acel loc, au informat autoritățile competente iar, în vederea evitării producerii unor accidente, s-au deplasat pentru a lua primele măsuri și au eliberat partea carosabilă.

„Reamintim faptul că jandarmii montani maramureșeni se află la datorie în zona stațiunilor montane și pe traseele turistice de pe raza județului nostru, că sunt pregătiți să intervină în orice situație, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru salvarea celor aflați în dificultate. Cetățenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani adresându-se direct acestora sau apelând numărul unic de urgență 112”, a precizat Vasile Nicolae Radu, purtătorul de cuvânt al IJJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here