INTENŢIE CNAIR – DN 17 C Bistriţa –Moisei ar putea fi reabilitat cu fonduri europene

1149

Directorul General al CNAIR SA, Narcis Neaga, după ce a vizitat şantierul de pe DN 1C din Pasul Mesteacăn, a făcut o vizită în Bistriţa Năsăud. Aici, printre altele, a discutat şi despre DN 17 C care leagă judeţul Bistriţa de Maramureş, prin Dealul Stefăniţei. Neaga, alături de conducerea judeţului din Bistriţa Năsăud, a fost pe DN 17C pentru a vedea realitatea din teren şi a găsi soluţii acolo unde sunt probleme.

Directorul CNAIR a precizat că pe DN 17C este un trafic ridicat, fiind identificate zone în care este posibilă lărgirea drumului cu o bandă, pe sensurile de urcare.

Presa locală din Bistriţa scrie că CNAIR încearcă să finanţeze cu fonduri europene lucrările care se vor face pe DN 17 C, al cărui punct terminus este localitatea Moisei. Mai mult, Neaga ar fi declarat la Bistriţa că pe acest drum naţional se doreşte startul lucrărilor anul viitor, “fiind un drum care leagă două zone de importanţă majoră”.

“Am discutat cu cei de la Drumurile Naţionale. Am făcut trei adrese către cei de la CNAIR, nu am primit niciun răspuns. Le-am spus că de 13 ani este întreruptă o bandă de circulaţie în imediata apropiere a Gării Săcel, dar nu îi interesează. Eu am avut o problemă pe drumul judeţean cu o bandă întreruptă din cauza râului Iza şi în cinci zile am rezolvat problema. Drumul naţional care trece pe la noi arată rău, pe porţiunea asta din judeţul Maramureş. Eu trebuie să le explic la oameni că nu ţine drumul de primărie, nici de Consiliul Judeţean, pentru că oamenii vin şi dau vina pe noi că nu facem drumul”, a spus, pentru Axanews.ro, primarul Săcelului, Găvrilă Dologa.

DN17C înseamnă 86 km, fiind un drum care trece prin Munţii Rodnei, Munţii Ţibleş şi leagă Bistriţa de Moisei, prin Săcel. Porţiunea din acest drum de pe partea Maramureşului este una destul de incomodă pentru şoferi, care trebuie să conducă cu grijă pentru a nu îşi distruge maşinile în gropile care sunt în asfalt, mai ales la coborârea din Dealul Moiseiului la legătura cu DN 18.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragoş HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here