ÎNTÂLNIRE CU POLIŢIŞTII – Cetăţenii din zona Şomcuta, instruiţi cum să fie responsabili (FOTO)

462

Campania „Sunt un om responsabil” a ajuns miercuri la Șomcuta Mare, unde poliţiştii și specialiștii Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş s-au întâlnit cu reprezentanţi ai primăriilor din Şomcuta Mare şi Mireşu Mare. La întâlnire au participat și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, Şcoala Gimnazială Boiu Mare şi Şcoala Gimnazială Mireşu Mare.

Cetățenii au fost încurajați să se implice activ în viaţa comunităţii în ceea ce priveşte infracţionalitatea, să colaboreze cu poliţia, prin sesizarea infracţiunilor la care sunt martori, să nu rămână indiferenţi la actele de infracţiune din jurul lor, pentru că fiecare dintre noi are datoria moral-civică de a îşi aduce contribuţia în crearea unei societăţi mai bune şi mai sigure.

“Întâlnirea a reprezentat și o oportunitate pentru polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică de a aborda și subiectul violenței în familie cu tot cu implicaţiile şi consecinţele nefaste ale acestui flagel. De asemenea poliţiştii au prezentat sursele de ajutor şi serviciile de care pot beneficia victimele violenței domestice, precum și ultimele modificări legislative în domeniu”, a precizat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here