ÎNGROZITOR – O femeie a fost ucisă pe trecerea de pietoni (VIDEO ȘI FOTO)

873

O femeie şi-a găsit sfârşitul pe trecerea de pietoni, spulberată de un şofer grăbit, care a apăsat pedala de acceleraţie mai mult decât îi era permis pe strada Botizului din Satu Mare, a notat Info Trafic 24.

Femeia se afla în plină traversare, iar unii şoferi chiar i-au cedat trecerea, însă un conducător auto nu a mai putut să o evite, din cauza vitezei mari pe care o avea şi a lovit-o în plin.

Femeia a fost aruncată la câţiva metri de trecere de pietoni, decedând. Polițiștii din Satu Mare au demarat cercetările în acest caz.

Potrivit informațiilor PresaSM.ro, femeia, în vârstă de 78 de ani, se afla pe trecerea de pietoni, în momentul în care o mașină, marca Volkswagen, condusă de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Agriș, a lovit-o în plin. Din cauza impactului extrem de violent, victima a fost propulsată la câțiva metri distanță.

Impactul a fost atât de puternic încât pantofii victimei au ajuns la câțiva metri depărtare de corp. Pe când au ajuns echipajele de prim-ajutor, victima era deja în stop cardio-respirator. Circulația a fost închisă parțial până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii criminaliști vor preleva probele și vor face măsurătorile pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Polițiștii au început deja primele cercetări, dar se pare că nu prea există martori ai incidentului. Supus testării cu aparatul etilotest, se pare că șoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, a notat PresaSM.ro.

AxaNews.ro

Foto și video – PresaSM.ro

Accident pe Drumul Botizului. Victima, în stop cardio respirator

VIDEO. Accident pe Drumul Botizului. Victima, în stop cardio-respirator. Mai multe detalii ——> https://bit.ly/2VXHDla

Publicată de Presa Satu Mare pe Miercuri, 22 mai 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here